La Vâlcea nu există personal medico-sanitar din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea confirmat cu infecție COVID-19
Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, la data de 30 martie 2020, la nivelul județului Vâlcea, sunt monitorizate 1550 de persoane aflate în izolare la domiciliu și 279 de persoane aflate în carantină instituționalizată.
Conform Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, număr de 335 de persoane au ieșit din izolarea la domiciliu, acestea neavând probleme de sănătate.
“Vă facem cunoscut că nu exista personal medico-sanitar din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea confirmat cu infecție COVID-19”, este precizat în comunicatul transmis de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Echipe mixte de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari din cadrul MAPN au continuat activitățile de verificare a respectării măsurilor dispuse prin Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 224 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 500.000 de lei, pentru nerespectarea condițiilor în care se poate realiza circulația persoanelor, totodată fiind sancționate contravențional și trei persoane prinse de autorități că nu au respectat măsura izolării, amenzile fiind în cuantum de 15.000 lei.
De asemenea, jandarmii vâlceni au executat în ultimele 24 de ore și 13 misiuni de transport în care au fost însoțite un număr de 97 autovehicule.
“Facem din nou apel la cetățenii județului să respecte măsurile dispuse pe perioada stării de urgență, reamintindu-le că, în conformitate cu noile prevederi din Ordonanța Militară nr. 4 din 29 martie 2020, amenzile pentru persoanele care nu vor respecta ordonanțele militare vor fi majorate. Astfel, cei care vor părăsi domiciliul fără a avea un motiv întemeiat riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 20.000 de lei, iar cei care încalcă regulile izolării, pe lângă amenzi, vor fi obligați să intre în carantină pentru 14 zile, suportând toate cheltuielile efectuate cu carantinarea lor”, este mesajul transmis de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.