La Racovița a început schimbarea în bine
Nu a trecut mult timp de la aflarea rezultatul alegerilor locale trecute și lucrurile au început să se schimbe vizibil în bine în localitatea vâlceană Racovița, condusă acum de Narcis Iliescu. După ritmul impus de social-democratul din fruntea comunei, localitatea de munte o să devină un pol de atracție turistică din Vâlcea, având în vedere posibilitățile de care dispune zona.
Curățenie generală
Narcis Iliescu a stabilit încă de la începutul mandatului că localitatea trebuie să devină o oază de curățenie și a spus că nu vor exista concesii pentru cei care nu respectă legea. ”După cum știți suntem la început de drum și ne dorim ca localitatea noastră să fie o localitate frumoasă și dezvoltată. Pentru a putea duce la o bună îndeplinire cele propuse, avem nevoie ca fiecare cetățean să mențină curățenia în fața proprietății. Gunoiul nu trebuie aruncat prin diferite locuri, asa că vom merge din casă în casă, împreună cu reprezentantul societății de salubritate pentru a încheia contracte de colectare gunoi la persoanele care până în momentul de față nu au contract și pentru a identifica persoanele cu restanțe. Comuna noastră este sufocată de deșeuri, iar pentru asta îi sfătuim pe oameni să facă contracte de gunoi. Vom aplica amenzi persoanelor care aruncă gunoi prin diferite locuri”, spune edilul.
Lucrări la drumuri și ulițe
Cu ajutorul RAJDP Vâlcea, la Racovița s-a intervenit la lățirea Drumului Județean 703P în curba din Satul Copăceni. Tot în localitatea de munte
s-a efectuat plombarea gropilor pe DJ 703P, împreună cu cei de la RAJDP Vâlcea. A avut loc și amenajarea drumului la colonie și a drumului către cătunul Baiaș. O altă veste excelentă este că împreună cu inginerul Pavel Prundurel din cadrul Romsilva și cu sprijinul elevilor de la Școala Gimnazială Copăceni, s-au plantat 150 de tei.
Autostrada, șansă mare pentru racovițeni
Comuna Racovița va cunoaște un ritm de dezvoltare fără precedent după finalizare autostrăzii Sibiu Pitești care va trece prin localitate. Cel puțin 100 de proprietari de terenuri vor avea parte de expropiere sau de despăgubire la prețuri bune. În plus, afaceri locale pot apărea în scurt timp. în timp ce alți investitori din Vâlcea și Sibiu s-au interesat deja să cumpere terenuri în zonă.
Pășunatul este interzis!
În cadrul unei ședințe de Consiliul Loca a fost votată cu 11 voturi pentru, din 11 consilieri prezenți, hotărârea privind interzicerea pășunatului începând cu data de 15 aprilie 2021 și urcarea oilor la munte începând cu data de 20 mai 2021. Cu sprijinul poliției și jandarmeriei, pentru nerespectare vor fi aplicate amenzi între 500 și 1500 lei.
Investiții în actul de învățământ
Prioritate zero pentru administrația locală de la Racovița este reabilitarea și dotarea unităților de învățământ din comună. Școala gimnazială din localitate va fi practic reconstruită și va avea dotări moderne, dar și instalații sanitare și electrice noi.