La Otăsău primarul Cătălin Avan a mizat pe proiecte remarcabile și pe PSD
Imediat după Sărbătorile Pascale, primarul comunei vâlcene Păușești Otăsău, Cătălin Avan, a venit cu o veste: “Au trecut sărbătorile, a venit timpul să ne ocupăm puțin și de politică, deși nu-mi mai place acest capitol ca pe timpuri! Din proprie inițiativă, președintele din ultimii 4 ani al PNL Păușești, Gheorghe Toabeș, împreună cu întreaga organizație, s-au alăturat proiectului de dezvoltare al localității Păușești, propus de Cătalin Avan! Este un semn de normalitate și voi argumenta de ce la Păușești, PNL-ul nu mai merita să fie votat! Bine ați venit oameni buni! Cu bună credință, vom găsi o modalitate de colaborare pentru administrarea cât mai eficientă a localității noastre atât de frumoasă!”, spune edilul. În aceste condiții, cel mai probabil scorul obținut la alegerile locale de luna viitoare de Avan și PSD Otăsău o să fie unul greu de depășit în Vâlcea și nu numai.
Învățământ de calitate – rezultate remarcabile
Cătălin Avan a decis încă din prima zi în care a devenit primar al localității că prioritate o să fie un învățământ de calitate în comună. S-a ținut de cuvânt și s-a investit masiv la unitățile școlare din comună. Rezultatele sunt cele scontate. Județul Vâlcea este reprezentat de doi elevi de la Școala Gimnazială Păușești-Otăsau la Olimpiada Satelor, disciplina Matematică, faza națională, ce se va desfășura în Cluj, perioada 17 -19 mai 2024. Este vorba despre Mihaela Marinică, elevă în clasa a 7-a și Sebastian Manu, clasa a 8-a. Ei s-au calificat în urma etapei județene unde au ocupat locul I. “V-am spus că ai noștri elevi vor spulbera premiile județene! Bravo vouă copilași, bravo dascălilor și părinților voștri! Vă îmbrățișez cu drag!”, spune edilul de la Păușești-Otăsău.