La noapte are loc cea mai lungă eclipsă totală de lună din viața noastră
Eclipsa totală de Lună din 2018, ce va avea loc pe 27-28 iulie, este unul dintre evenimentele fascinante pentru toţi pasionaţii de astronomie. Vizibilă şi din România, va fi cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul XXI. Eclipsa din 27 – 28 iulie va fi cu 40 de minute mai lungă decât Superluna albastră sângerie ce a avut loc în ianuarie 2018. Eclipsa totală de Lună va dura o oră şi 43 minute.
Eclipsa de Lună din 27 iulie 2018 va fi vizibilă pe întregul glob şi va conţine culorile specifice ale unei „Luni sângerii”.
Această eclipsă de Lună din 2018 va avea o durată îndelungată din cauza datei în care are loc. Pe 27-28 iulie (în funcţie de locul în care te afli) are loc atât Luna Plină, cât şi apogeul lunar, când satelitul natural se va afla la cel mai îndepărtat punct de Pământ. Astfel, aceste două fenomene ce au loc simultan provoacă o eclipsă lunară extinsă. Cea mai lungă durată a unui astfel de fenomen poate fi de o oră şi 47 de minute. Durata eclipsei totale de Lună din 27 iulie 2018 va fi de o oră şi 43 de minute. Eclipsa este vizibilă în întregime de pe teritoriul României la începutul serii de 27 iulie. Momentul maxim al eclipsei totale de Lună are loc la ora 23.22.
De asemenea, acestui spectacol astronomic din 27 iulie i se alătură şi planeta Marte, ce va fi vizibilă sub Lună. Ultima oară când Planeta Roşie a fost atât de mare şi luminoasă a fost în 2003, când distanţa dintre Marte şi Pământ ajungea la mai puţin de 56 de milioane de kilometri. Şi dacă eclipsa de Lună şi apariţia lui Marte nu sunt suficiente, pe cer va mai putea fi observat Jupiter, în zona sud-estică, precum şi Staţia Spaţială Internaţională în timp ce trece prin faţa ei.
Cum poţi urmări eclipsa totală de Lună din România
Eclipsele de Lună sunt printre cele mai uşor de urmărit fenomene astronomice. Trebuie doar să ieşi din casă şi să priveşti către cer. Nu este nevoie de un telescop special sau alte echipamente, însă te-ar putea ajuta să observi detalii precum craterele de la nivelul satelitului natural. De asemenea, pentru a putea fi observată eclipsa, cerul trebuie să fie senin. În Bucureşti puteţi urmări eclipsa totală de Lună şi de pe terasa Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” ce va fi deschis pe 27 iulie, între orele 21:00-03:00.
Cum se va desfăşura fenomenul
După apusul Soarelui, Luna va răsări în partea opusă a cerului. În acest moment, Luna va fi în penumbra Pământului. După intrarea în penumbră va începe eclipsa de la ora 20:14, când satelitul natural se va afla sub orizont.
În judeţul Vâlcea la Râmnicu Vâlcea eclipsa va putea fi văzută în proporţie de 46% – 45%.