La Măldăreşti – fostul primar Ionel Dragu a votat împotriva asfaltării a 15 drumuri locale

În data de 25 aprilie 2024, în cadrul unei ședințe ordinare a Consiliului Local al comunei Măldărești, au fost aprobate, cu 10 voturi pentru și unul ÎMPOTRIVĂ, Proiectele de hotărâre privind documentațiile tehnico-economice și de execuție pentru proiectele contractate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Astfel prin implementarea acestor proiecte și finalizarea procedurilor de achiziție, în perioada imediat următoare vor avea loc lucrări de Asfaltare și modernizare drumuri, Amenajare urbanistică cu trotuare, accese, podețe și rigole pentru colectare apă pluvială și Reabilitare și modernizare DC 140, proiecte de infrastructură, în comuna Măldărești.
Vor fi asfaltate şi modernizate 15 uliţe şi drumuri şi în mod normal orice om cu scaun la cap din localitate ar fi votat pentru aprobarea acestor documentaţii tehnice localitatea având mare nevoie de banii de la Guvern pentru lucrări.
Cine credeţi că a votat împotrivă? Păi, la fel ca şi în multe alte situaţii similare cel ce se împotriveşte ca actuala administraţie să facă treabă este fostul primar Ionel Dragu, acum ajuns candidat PNL pentru un nou mandat. Este cel ce a făcut cândva de râs Măldăreştiul în toată ţara şi care este judecat de mai mulţi ani în stare de libertate.
În 2015 anchetatorii au descoperit că edilul și subordonații săi ar fi falsificat, de-a lungul timpului, peste 3.000 de documente, cauzând un prejudiciu instituției peste un milion de lei. Ancheta penală la Primăria Măldărești a început în octombrie 2015, atunci când procurorii și polițiștii vâlceni au descins la sediul instituției și la locuința primarului din localitate. Au fost ridicate mii de documente, iar edilul Ionel Dragu și asistentului social Dumitru Simionescu au fost atunci arestați preventiv, ei fiind eliberați între timp și puși sub control judiciar, însă cu interdicția de a se apropia de primărie.
Între timp, nefiind condamnat definitiv, Dragu a ajuns consilier în 2020.
Pe de o parte este un lucru bun pentru că acest om are impozite şi taxe neplătite către primărie de mulţi ani şi actuala administraţie a mai recuperat câte ceva, punând oprire pe indemnizaţia lui de consilier local.
Văzând însă că la lansarea candidaturii sale au fost prezenţi mai puţin de 50 de oameni, sperăm ca în 9 iunie cetăţenii să-l exmatriculeze pe Ionel Dragu din primărie şi să nu-i mai dea votul nici măcar pentru a ajunge consilier.

Traian GUMINSKI