Jandarmii vâlceni, în sprijinul populației afectate de inundații
Noaptea de 13 spre 14 iunie, în care ploile abundente au făcut ravagii în câteva localități vâlcene, a pus în alertă şi jandarmii vâlceni.
“Digul de protectie de la confluenta râului Bistrita cu pârâul Stancalău din localitatea Băbeni, a fost pus în pericol. Jandarmii din cadrul I.J.J. Vâlcea au fost solicitati să intervină în sprijinul populatiei. În zonă s-au deplasat un efectiv de 30 de jandarmi, care au intervenit pentru evacuarea a 150 de persoane din cele aproximativ 50 de gospodării afectate de ruperea digului. I.J.J. Vâlcea participă în continuare cu efective împreună cu forte din cadrul I.P.J. Vâlcea si I.S.U.J. Vâlcea la limitarea efectelor inundatiilor”, ni se transmite într-un comunicat de presă transmis de jandarmii vâlceni.