Jandarmii vâlceni prezenți la Zilele Toamnei. Măsuri de ordine și siguranță publică
În perioada 07 – 09 octombrie 2022, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor asigura măsurile de ordine publică la manifestarea cultural-artistică „Festivalul Toamnei” ce se va desfășura în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Jandarmii vor avea misiunea principală de a se asigura că toţi participanţii vor petrece cele trei zile de festival în siguranţă.
Pentru ca această manifestare să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmii vâlceni vor acționa pentru:
– asigurarea și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică;
– prevenirea producerii faptelor antisociale;
– prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise;
– adoptarea măsurilor legale în cazul constatării unor fapte de natură contravențională sau penală.
Recomandăm participanţilor la acest eveniment să adopte un comportament civilizat și să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să supravegheze cu atenție copiii care îi însoțesc și să acorde o atenţie sporită modului de păstrare a bunurilor şi obiectelor personale.
De asemenea, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, cetățenii pot să solicite ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv, în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.