Jandarmii montani din Voineasa au returnat un portofel cu bani și documente unui profesor universitar

O misiune obișnuită de patrulare s-a transformat vineri, 13 iunie 2025, după-amiază, într-un gest de responsabilitate și profesionalism din partea jandarmilor montani din Voineasa. În jurul orei 17:30, aceștia au descoperit un portofel ce conținea o sumă importantă de bani, mai multe carduri bancare și o legitimație care indica faptul că posesorul este cadru didactic la o universitate din București.

Pentru că portofelul nu conținea date directe de contact, unul dintre jandarmi a apelat la resursele personale și a contactat un prieten student la aceeași universitate, reușind astfel să îl localizeze pe profesorul păgubit.

Profesorul și-a exprimat recunoștința față de jandarmi, apreciind modul prompt și ingenios în care aceștia au reușit să îi returneze bunurile. „Datorită acestui gest, pot continua vacanța așa cum mi-am propus”, a declarat cadrele didactic.

Reprezentanții Jandarmeriei Vâlcea subliniază că protejarea și sprijinirea cetățenilor reprezintă o prioritate permanentă a activității lor, indiferent de loc și de misiune.