Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, prezenți la datorie și în acest weekend
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii vâlceni vor acționa pentru siguranța participanților la evenimentele incluse în programul „Zilele Râmnicului”, prevenirea și descurajarea oricăror fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice și încălcarea normelor de conviețuire socială.
Sâmbătă și duminică, 20-21 mai a.c., jandarmii vor asigura măsuri specifice de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice, la care organizatorii estimează prezența unui public numeros, organizate în Scuarul Mircea cel Bătrân, cu ocazia aniversării a 634 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea.
În acest weekend, pentru siguranța spectatorilor și prevenirea producerii oricăror fapte antisociale, echipajele de jandarmerie vor fi prezente în localitățile Malaia, Horezu, Călimănești și Mădulari, unde se vor desfășura mai multe meciuri de fotbal din cadrul Ligilor a III-a, a IV-a și a V-a.
De asemenea, efective din cadrul Jandarmeriei Vâlcea vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural-tradiționale desfășurate în localitățile Crețeni (Pridvorul Tinereții), Pesceana (Bâlci anual) și Păușești Otăsău (Zilele Comunei Păușești).
Pentru evitarea situațiile nedorite ce pot tulbura liniștea și siguranța dumneavoastră, vă recomandăm: să respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să dați dovadă de vigilență în locurile aglomerate, să supravegheați copiii, pentru a nu se rătăci în mulțime și să solicitați sprijinul echipajelor de jandarmerie aflate în spațiul public sau prin apel la 112.