Iresponsabila populație antivaccinistă din comuna Măldărești
Aproape în fiecare județ există o comunitate campionă la infectările cu virusul SARS COV 2.
În Județul Vâlcea de mai multe zile comuna Măldărești se află pe primul loc în clasamentul județean alcătuit pe baza incidenței.
Miercuri, 13 octombrie, incidența în Măldărești a atins 15,45 la mie.
Salariații primăriei par a fi cam singurii vaccinați din comuna în care primarul recunoaște că oamenii “au o ambiție extraordinară în a nu se vaccina, este incredibil ceea ce se întâmplă. Acum se chinuie prin spitale și mă sună să-mi zică ce-au pățit”.
Pe pan național se află în dezbatere publică un proiect legislativ înaintat Parlamentului de către Guvern care prevede vaccinarea obligatorie a personalului sanitar. Această măsură ar fi trebuit luată încă de la începutul pandemiei iar situația din Măldărești arată și de ce era nevoie de o astfel de lege.
”Răspunsul pentru incidența așa ridicată este simplu: nu s-au vaccinat. Cei care s-au îmbolnăvit și acum stau în izolare nu au fost vaccinați. A fost o persoană care a lucrat la spital și nu s-a vaccinat, a îmbolnăvit oamenii de pe strada lui”, a declarat primarul comunei Măldărești.
Mai grav este însă că întreaga populație nu respectă distanțarea socială, nu poartă mască nici în locuri deschise nici închise și nu conștientizează pericolul în care se află. (T.G.)