IPJ VÂLCEA: Peste 300 de amenzi și 65 de permise reținute, de Crăciun
În perioada 23 –26 decembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, prin structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, criminaliști, acțiuni speciale și alte structuri operative, au asigurat măsurile de ordine pe întreg județul Vâlcea.
Aproximativ 200 de polițiști, au fost zilnic în teren pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative.
Au fost organizate acțiuni și s-a intervenit la 236 de evenimente care au fost sesizate prin 112.
În aceste zile, în tot județul Vâlcea s-a acționat pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente, fiind organizate și desfășurate activități pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, reducerea riscului rutier, impunerea respectării restricției de tonaj impusă pe DN7(E81) și fluidizarea traficului rutier pe DN 7, DN 64, DN 67, DN 67B, DN 65C, DN 73C, precum și pe DJ/DC din județ.
Pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, polițiștii de la rutieră au fost la datorie, acționând pe drumurile publice din județ, cu preponderență pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, precum și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
În urma activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vâlcea pentru siguranța traficului rutier, polițiștii au aplicat 371 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 106.365 lei.
Totodată, polițiștii au verificat 581 de autovehicule, au legitimat 812 de persoane și au efectuat 324 de testări alcool și droguri.
Dintre amenzile aplicate, 92 au fost pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 30 pentru depășire neregulamentară, 4 pentru alcool, 11 pentru abateri ale bicicliștilor, 10 pentru neacordare prioritate pietoni/vehicule și 224 pentru alte nereguli.
Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 65 de permise de conducere (12 pentru viteză neregulamentară, 29 pentru depășire neregulamentară, 6 pentru alcool, 2 pentru neacordarea prioritatea vehicule/pietoni și 16 pentru alte nereguli) și retrase 17 certificate de înmatriculare.
Au fost întocmite 30 dosare penale pentru infracțiunile depistate în trafic, dintre care, 9 fiind pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 16 pentru consumul de băuturi alcoolice sau alte substanțe la volan, 4 pentru punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și 1 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.