IPJ VÂLCEA: Nu dorim sancționarea cetățenilor! (Acțiuni de prevenire și combatere a răspândirii virusului SARS-COV-2
În perioada 12 – 14 octombrie a.c. polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de informare și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii, A.N.S.V.S.A., A.N.P.C și din cadrul autorităților publice locale au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului .
Respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că au fost verificați agenții economici din centrele comerciale, piețe, târguri, terase, ștranduri și cluburi în aer liber de pe raza administrativ-teritorială a județului Vâlcea.
Au fost verificate 395 de societăți comerciale/terase/restaurante și alte medii de interes cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse .
De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport și mijloacele de transport în comun fiind controlate peste 300 de mijloace de transport.
Au fost legitimate și verificate peste 4.500 de persoane, iar ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală și celor de izolare au fost aplicate 211 sancțiuni contravenționale, cuantumul lor fiind de 13.000 de lei.
“Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor şi numărul de persoane permis de normele legale, să nu se expună la riscuri.
De asemenea, recomandăm cetăţenilor să poarte masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu.
Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.
Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că, sănătatea și viata persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.
Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!”” – IPJ Vâlcea.