Investițiile oprite, oamenii afectați: primarul din Șirineasa trage semnalul de alarmă
Primarul Ion Streinu atrage atenția că sistarea plăților pentru proiectele aflate în derulare are consecințe sociale și economice directe asupra comunității.
„Zilele acestea au trimis o înștiințare că se vor sista plățile proiectelor aflate în derulare. Nu știu ce vor să facă. Proiectul Anghel Saligny la Șirineasa s-a terminat, dar nu e vorba doar de mine. Când blochezi investițiile, nu acoperi golul statului. Creezi altul. Este bătaie de joc la adresa acestui popor”, a declarat Ion Bebe Streinu.
Impactul se simte imediat asupra locuitorilor și firmelor locale: „Zeci de mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă de când Bolojan e premier. Nimeni nu spune nimic. Ei zic că bugetarii trebuie să își facă reconversie profesională și să treacă în privat. Unde? Privatul e sufocat. Mulți și-au închis afacerile. În Vâlcea, firmele care încă mai lucrează abia își țin angajații. Oamenii ăștia au rate, copii, familii. Pe hârtie totul arată frumos, dar în realitate e dezastru”.
Streinu mai adaugă că efectele blocajelor financiare se resimt chiar și în cazul proiectelor finanțate prin programe naționale sau europene: „S-au pierdut șapte miliarde de euro din PNRR. Dau vina pe primari că nu sunt în stare, dar realitatea e alta. Condițiile sunt draconice, multe comune mici nu se pot plia pe ele. Și aici e vina USR-ului, mai ales a lui Ghinea. USR este o frână pentru țară.”
Primarul face și o radiografie politică a situației, atrăgând atenția asupra riscurilor instabilității: „Sunt social democrat, dar aș fi de acord ca PSD să iasă de la guvernare. Problema e că se intră în instabilitate și va fi și mai greu. Dacă astăzi ar fi alegeri, partidele de extremă dreaptă, anti-NATO și pro-Rusia ar câștiga. Asta e durerea: ăștia nu fac nimic bun pentru acest popor”.
În final, primarul rămâne fidel stilului său direct: avertizează asupra efectelor reale ale deciziilor luate la nivel central și subliniază că administrația locală se confruntă cu dificultăți concrete, nu cu hârtii și statistici umflate.
