Investiţiile continuă în Şirineasa
Primarul Ion Bebe Streinu continuă în Şirineasa investiţiile în infrastructură. Se lucrează în ritm conform graficului la podul Gura Văii- Morilor iar după sărbătorile pascale vor începe lucrările de asfaltare pe DJ 77 A.
“Imediat după Paşte, cred că în a doua săptămână, vom trece la asfaltarea unei porţiuni însemnate din DC 121 Slăviteşti – Aricioaia. Această lucrare va fi făcută din bugetul localităţii. Pe pod am primit finanţare pe situaţii de urgenţă. Le mulţumesc tuturor voluntarilor şi salariaţilor primăriei care au ajutat şi ajută în această perioadă persoanele vîrstnice. Şi le transmit tuturor locuitorilor comunei cele mai sincere urări. Şi eu şi colegii mei stăm la dispoziţie oricărei familii care are nevoie de sprijin. Am telefonul deschis pentru toată lumea şi vom rezolva cu calm orice situaţie”, ne-a precizat primarul Ion Bebe Streinu. (T.G.)