Investiții strategice pentru dezvoltarea municipiului Rm. Vâlcea! Proiecte majore în lucru și finanțări asigurate

Municipiul Râmnicu Vâlcea se află într-o etapă intensă de dezvoltare, cu proiecte de mare anvergură aflate în diverse stadii de implementare, care vizează infrastructura rutieră, sănătatea, sportul și locuirea. Administrația locală anunță că o parte importantă dintre aceste investiții vor fi finalizate în cursul anului viitor, altele urmând să continue până în 2026–2027, toate având finanțarea asigurată din bugetul local și din surse externe.

Unul dintre cele mai importante șantiere deschise în prezent este cel al parcării subterane de la Spitalul Județean, proiect esențial pentru fluidizarea traficului și îmbunătățirea accesului pacienților și personalului medical. Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut, inclusiv pe timpul nopții, pentru a respecta termenele stabilite.

„Chiar aseară am fost acolo și se lucra intens, toată noaptea s-a lucrat intens”, a declarat primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, referindu-se la stadiul lucrărilor de la Spitalul Județean.
Un alt proiect major este bazinul de înot de la Goranu, investiție mult așteptată de sportivi, elevi și profesori. Proiectul tehnic a fost deja scos la licitație, iar finanțarea este asigurată, municipalitatea punând la dispoziție terenul necesar realizării construcției. Obiectivul este gândit ca un bazin public, destinat întregii comunități, nu unei zone sau categorii restrânse de beneficiari.
Pe lista investițiilor care vor intra în linie dreaptă se află și reabilitarea completă a Bulevardului Calea lui Traian, una dintre cele mai importante artere ale municipiului.

Proiectul presupune modernizarea integrală a infrastructurii rutiere, refacerea acceselor către blocuri, reamenajarea scuarurilor și a spațiilor verzi, precum și introducerea unor sisteme moderne de irigații.

„Este un proiect foarte mare pentru care ne zbatem de cinci-șase ani de zile. În sfârșit avem finanțare și acum vom reabilita totul de la intrare și până la ieșire din oraș”, a declarat primarul Mircia Gutău.

Pe lângă aceste proiecte, administrația locală are în vedere finalizarea blocurilor ANL de pe strada Știrbei Vodă, reabilitarea Parcului Mircea cel Bătrân și continuarea programului de reabilitare termică a blocurilor de locuințe. Toate aceste investiții fac parte dintr-o strategie amplă de modernizare a municipiului Râmnicu Vâlcea, menită să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții pentru locuitori.