Investiții pe bandă rulantă la Păușești Otăsău
Cum se poate face treabă bună fără a aștepta bani guvernamentali? Vă poate explica edilul Comunei Păușești Otăsău, Cătălin Avan. Terasamente refăcute, modernizarea pârtiei de săniuș sau asfaltări, sunt doar câteva dintre investițiile de la Păușești făcute în doar trei luni, cu bani de la bugetul local și forță de muncă locală.
“În lunile august/septembrie/octombrie, am reușit cu salariații noștri și utilajele proprii, fără niciun cost suplimentar, să refacem terasamentele la 22 drumuri și ulițe sătești din toate cele șapte sate ale Păușeștiului! Astfel a fost așternută și vibrocompactată mixtura asfaltică, frezată de la drumul județean, pe partea carosabilă a acestor drumuri, pusă la dispoziția noastră gratuit de SC Civil Speed SRL, căreia îi mulțumim frumos! Am amenajat două podețe tubulare de diametre de 600, respectiv 1000 cm în scopul captării și dirijării eficiente a apelor pluviale! La alte patru drumuri agricole a fost reabilitată partea carosabilă prin lucrări de lărgire și nivelare cu buldozerul și vibrocompactare a terasamentului acestora! A fost finalizată pârtia de săniuțe care își așteaptă primii fulgi de zăpadă și evident primii copii cu nasul roșu și fericiți la săniuș, pârtie care va fi iluminată nocturn și supravegheata video! Asfaltăm în satul Cernelele, în zona ce a mai grea accesibilă a drumului sătesc “La nucii înșirați”! În zonă deja se construiește prima pensiune turistică și era musai să asfaltăm acel drum, pentru a ușura accesul și altor investitori în agroturism, interesați de aceasta superbă așezare! Lucrăm tot cu personalul propriu la amenajarea altor două locuri de joacă în satele Buzdugan și Serbănești! Sunt lucruri care au necesitat timp, sudoare, pasiune, poate ani din viață pierduți, dar care ne bucură tare mult când le reușim, repet, doar cu forțe proprii! Mulțumesc viceprimarului Nicu Goran, tuturor consilierilor locali pentru atașamentul față de aceste proiecte de suflet și îndeosebi colegilor din Primăria Păușești, care au muncit efectiv alături de mine pentru realizarea acestor lucrări frumoase și necesare!”, spune edilul.