Investiție importantă din bugetul local în Cernișoara
Dumitru Ciorîcă, primarul comunei Cernișoara, a anunțat că a decis împreună cu consiliul local să facă o investiție din bugetul local pentru forarea unui puț, în satul Cernișoara, chiar lângă terenul de fotbal.
Comuna se confruntă în fiecare vară cu o criză acută de apă mai ales că nu toate satele au alimentare cu apă la rețea. Din această cauză sunt perioade în care primăria trebuie să ducă cu cisterna apă de băut localnicilor.
Puțul va fi realizat după un proiect ce va avea toate avizele, la mare adâncime, peste 100 metri, iar după finalizarea lucrărilor la apa din puț vor avea acces gratuit toți locuitori care au nevoie de apă, acesta va deservi întreaga comunitate nu doar populația din satul Cernișoara.
Vremea caniculară precum și uneori incapacitatea rețelelor de alimentare de a face față la solicitările de consum a determinat mai multe administrații locale să caute soluții pentru realizarea unor fântâni publice, puțuri, cișmele, care să ajute cumva și populația cu venituri mici.
Accesul la apă este foarte important iar apa de băut din comerț, cea îmbuteliată, a ajuns să aibă în România unul din cele mai ridicate prețuri din Europa deși țara noastră dispune de un mare număr de izvoare de apă. (T.G.)