ÎNTOARCEREA REGELUI! Daniel Ghiță îl va întâlni pe Dzevad Poturak, campionul de necontestat al Bosniei la Cluj, pe 29 octombrie
Daniel Ghiță este fără doar și poate un personaj unic și inegalabil, ale cărui performanțe au făcut ca oriunde în lumea asta să se vorbească cu respect despre potențialul de luptători ai românilor.
Despre Daniel Ghiță se pot spune multe. Însă esențialul este că acest român este un fenomen din multe puncte de vedere. Și nu doar în domeniul redutabil al kickboxului profesionist. Performanțele sale din ring se împletesc minunat cu caracterul și personalitatea sa, care îl definesc drept un patriot autentic și un român preocupat serios de binele țării sale, de natura unică a României și nu în ultimul rând de problemele și necazurile românilor.
Daniel a strălucit și s-a remarcat în kick box, probabil cel mai periculos sport de luptă. El este la ora actuală cel mai titrat și respectat kick boxer român din toate timpurile, precum și între primii trei kickboxeri din lume la categoria grea.
Cireașa de pe tort și coroana supremă în kick-boxul profesionist, este titlul suprem la categoria grea. Căci da, la fel ca în box și în MMA, și în kickbox cea mai spectaculoasă și urmărită categorie, este cea a greilor. Aici s-a remarcat și eroul nostru național în
domeniu – Daniel Ghiță, sau The Savage Samurai (Samuraiul Sălbatic), cum i-a spus prin de admirație publicul japonez, de altfel cel mai avizat dar și pretențios public în cazul sporturilor de luptă.
După ce foarte multă lume a crezut că Daniel s-a retras din kickbox-ul de înaltă performanță, eroul nostru este gata să facă din nou o mare surpriză.
Colosseum Tournament, o promotie 100% romanească, va realiza ceea ce pentru alții a fost imposibil: întoarcerea Regelui, asa cum cei de la departamentul de sport al ProTV-ului au enunțat-o.
Acest lucru va avea loc pe data de 29 octombrie 2018 la Sala Polivalentă din Cluj în fata a 10000 de oameni unde îl va întâlni pe Dzevad Poturak,campionul de necontestat al Bosniei.
Întoarcerea lui Daniel Ghita este strâns legată de Sărbătoarea Anului Centenar, samuraiul nostru declarând de nenumărate ori cât de important este acest an pentru el şi pentru toți românii.