“Interfaţa 3”- la Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea

interfata

Spectatorii vâlceni vor putea vedea în data 12 noiembrie 2015 de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Anton Pann, un spectacol intinerant al cărui periplu a început în 7 august la Bucureşti. De atunci şi până-n prezent spectacolul a fost văzut în Bucureşti, Timişoara, Oradea, Tg Mureş, Baia Mare, Bistriţa, Suceava, Craiova. Ultima oprire este cea de joi, 12 noiembrie, la Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea.

“Interfaţa 3” este un spectacol participativ care te provoacă să iţi chestionezi atitudinea faţă de diferenţele culturale. Pentru construcția spectacolului au fost realizate interviuri cu supraviețuitori romi și evrei ai Holocaustului și cu membri ai comunității gay precum și ai altor comunități discriminate Spectacolul pune în evidenţă mecanismele manipulative ale discriminării.
În cadrul proiectul “Interfaţă 3” se generează muzică în timp real pornind de la o electroencefalogramă. Veţi vedea monitorizaţi la un EKG un actor şi un spectator, iar relaţia dinte cele două electoencefalograme produce muzica spectacolului. Va fi cu totul ceva nou, inedit.
Spectacolul va avea loc, joi 12 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Anton Pann. Echipa spectacolului va avea loc Cătălina Bălălău, Paul Dunca, Ionuț Niculae, Liviu Popa, Florin Ionuț Crăciun (Actori), Alexandru Berceanu (Regizor), Andreea Chindriș și Alexandru Berceanu (Dramaturgie), Cătălin Crețu (Compozitor), Grigore Burloiu (Programator), Ana Costea (Coregraf), Sabina Pavel (Scenograf), George Rotaru (Coordonator tehnic), Dan Olteanu (Operator lumini), Nadir Yusuf (Grafică).