Întâlnire între artiștii participanți la cea de-a treia ediție a Taberei Internaționale de sculptură în piatră Măciuca și comunitatea locală, pe 8 septembrie
În cadrul celei de a treia ediții a Taberei de Sculptură în Piatră Măciuca, deschise pe 5 septembrie 2021, și la care participă zece sculptori din șapte țări, așa cum publicul a fost obișnuit din edițiile anterioare, va avea loc primul eveniment conex, menit să contribuie la o mai bună înțelegere a demersului artistic, în plină desfășurare, din centrul comunei Măciuca.
Miercuri, 8 septembrie 2021, în Sala de consiliu a Primăriei Măciuca, cu începere de la ora 18.30, reprezentanții comunității locale vor avea prilejul să se întâlnească cu sculptorii participanți la a treia ediție a taberei.
Înaintea inițierii unui dialog între artiști și beneficiarii actului lor creator, va avea loc o proiecție în care vor fi prezentate biografiile sculptorilor, activitatea lor artistică, imagini după lucrări și machetele lucrărilor ce urmează a fi executate din marmură de Carrara și Rușchița și care vor îmbogăți parcul cu sculpturi al localității, la sfârșitul taberei.
Sculptorii participanți la Ediția 2021 a Taberei Internaționale de Sculptură în Piatră Măciuca sunt: Ilie BERINDEI (România / Elveția), Viorel ENACHE (România / Franța), Mathieu Harzo (Franța), Enya KEIM (Germania), Evrim KiILIÇ (Turcia), Horațiu LĂPUȘANU (România), Thomas PETIT (Franța / Martinica), Omar POUYE (Senegal), Ilarion VOINEA (România), Ion ZDERCIUC (Republica Moldova).
Acestora li se va alătura sculptorul Dumitru RADU (România), care va realiza bustul din bronz al filozofului și sociologului „Dumitru Drăghicescu”.
Tabăra Internațională de Sculptură în Piatră Măciuca este organizată de Fundația „Dumitru Drăghicescu” și Atelierele Enache – Paris, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Măciuca, Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România și Filiala Craiova a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Ediția 2021 a Taberei Internaționale de Sculptură în Piatră Măciuca, la fel ca și ediția 2017, este co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național.
Sponsor principal: Damila SRL
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, TVR Craiova, Kiss FM Craiova, Kiss FM Râmnicu Vâlcea, Antena 3 Vâlcea, Cațavencii, IQads, Spotmedia, Zeppelin, Igloo, Modernism, Revista Atelierul, PRwave, Goingout, Bookblog, Iqool, Catchy, 4arte, Gazeta de Sud, Indiscret în Oltenia, SMARK: