
Întâlnire importantă la Malaia
Primaria Comunei Malaia anunță ca în data de 03 Aprilie 2025, orele 10:00, la sediul primăriei, va avea loc o acțiune de informare GAL în ceea ce privește stadiului de implementare pentru măsurile proiectelor de interes local.
Grupurile de Acțiune Locală (GAL) reprezintă o formă de parteneriat în mediul rural, între reprezentanți ai sectoarelor public, privat și societatea civilă, cu scopul de a accesa fonduri europene pentru a dezvolta teritoriul din care fac parte.
Partea publică deține un procent de 49%, la nivel decizional și la nivel de alcătuire, iar 51% este deținut de partea privată. Primăria condusă de social-democratul Puiu Dinculescu a avut mai multe finanțări prin GAL. Printre altele, au fost achiziționate un computer și un autoturism pentru Serviciul de Asistență Socială a Primăriei și a fost amenajat un teren sintetic multifuncțional de sport șa școala din localitate.