Înfrângeri pentru Flacăra și Viitorul Dăești
LEtapa de Liga a III-a desfășurată vineri și sâmbătă a fost una cu ghinion pentru cele două reprezentante ale Județului Vâlcea. Viitorul Dăești a evoluat pe propriul teren cu Național Sebiș șI elevii lui Gabriel Mangalagiu au sperat să poată lega rezultatele pozitive. Din păcate oaspeții au fost mai buni și s-au impus cu scorul de 3-1. Singurul gol al echipei noastre a fost marcat de Neacșu. Nici horezenii de la Flacăra nu și-au adăugat în cont punct sau puncte după ce au cedat la limită, 0-1, în deplasarea cu Crișul Chișineu Criș. Flacăra rămâne pe podium, pe locul 3, în timp ce dăeștenii sunt pe poziția a 8-a. (G.C.)