Începe simularea examenului de Evaluare Națională, sesiunea aprilie 2022
Luni, 04 aprilie 2022, începe simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a.
În județul Vâlcea au fost înscriși un număr de 2924 de elevi (2887 de la învățământul de zi și 37 de la frecvență redusă).
Cele două probe ale simulării examenului de Evaluare Națională se vor desfășura în 107 Centre de examen, după cum urmează:
– Luni, 04.04.2022, simularea probei scrise la Limba și literatura română;
– Marți, 05.04.2022, simularea probei scrise la Matematică.
Elevii au access în sală până cel târziu la ora 8.30 iar probele încep la ora 9.00. Timpul de lucru este de două ore.
Rezultatele obținute de elevi la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor.
La solicitarea scrisă a părintelui, notele obținute pot fi trecute în catalog.