Începe procesul miliardelor pentru cetăţenii din Râmnicu Vâlcea
Aşa cum am promis săptămâna trecută publicăm azi un material-anchetă amplu în care încercăm să cuprindem toate “mizeriile” legislative sau ilegal toxice din salubritate.
Un proces premeditat în care Primăria Râmnicu Vâlcea poate pierde miliarde din contribuţiile noastre
Joi, 21 septembrie, începe judecarea dosarului nr. 761/90/2016, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea. Asocierea dintre SC ROMPREST ENERGY SRL şi SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA a solicitat ca instanţa de judecată să dispună obligarea la înlăturarea piedicilor abuzive, exercitate de către Municipiul Râmnicu Vâlcea privind depozitarea deşeurilor municipale colectate de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea la Depozitul Feţeni şi achitarea sumei de 1.230.016,93 lei reprezentând cheltuieli cu transportul deşeurilor municipale în altă localitate, conform facturilor emise de societate în perioada ianuarie-august 2016. Dosarul are termen de judecată la data de 21.09.2017, fiind în faza întocmirii raportului de expertiză. Precizăm faptul că această societate emite lunar facturi pentru plata contravalorii prestării serviciului de transport deşeuri municipale în altă localitate, care le sunt refuzate la plată şi returnate de către Municipiul Râmnicu Vâlcea, iar suma totală facturată, până în prezent este de 5.111.735,80 lei.
Pentru cei care citesc greu sumele este vorba despre facturi de 51 de miliarde de lei iar în acelaşi ritm, până la finele contractului anul viitor, gunoierii verzi vor mai emite facturi de alte 61 de miliarde de lei pentru transportul gunoiului. În alt proces, recent, ROMPREST a câştigat definitiv alte 11 miliarde de la primărie daune pentru nişte idioţenii prinse în contract de acei cretini de funcţionari şi aleşi locali care l-au semnat şi aprobat în urmă cu doi ani.
Nu demult, primarul Mircia Gutău declara unei televiziuni naţionale: “Aici e o luptă între firmele coloşi care sunt pe piaţa gunoaielor. A fost Urbanul – un colos, a fost Romprest – un colos şi ei se ceartă în permanenţă. Asta e adevărul. Atât Urban, cât şi Romprest nu au în structurile de conducere decât foşti securişti. Oameni influenţi, foarte puternici. Şi atunci caută toate tertipurile să se blocheze”.
Legislaţie pentru mafioţi
Actuala noastră legislaţie în domeniu pare a fi dictată şi plătită de şemecherii care deţin firmele de salubritate din ţara noastră şi care nu excludem chiar să fi “cumpărat” aceste legi.
În primul rând este vorba despre monopolurile zonale care se creează din aceste licitaţii în care se deleagă serviciul de salubritate. Practic primăriile obligă cetăţenii să încheie contracte de prestări servicii ridicare gunoi cu cine vrea primăria, la preţul licitat, pe o perioadă lungă de timp. La finalul contractelor din ţară se vede că primăriile, exact ca cea din Râmnic, nu au prea câştigat nimic din redevenţe, ci mai mult, au pierdut plătind daune în urma unor procese premeditate şi aranjate cu schepsis.
Normal ar fi ca o administraţie locală să permită oricărei firme licenţiate şi autorizate în domeniu să facă acest serviciu în oraş contra unei taxe pusă pe cantitatea de gunoi ridicat, sau pe numărul de clienţi, sau procent din taxele ridicate de la clienţi sau pur şi simplu taxă pe fiecare autogunoieră care este folosită şi care poluează localitatea respectivă.
Este de-a dreptul toxic să permiţi unei singure firme să colecteze gunoi un număr de ani şi să fixezi cu acea firmă preţul pe acre trebuie să îl plătească clienţii săi. Cetăţenii nu au dreptul să aleagă prestatorii, să găsească gunoieri mai buni sau la preţuri mai mici. Este ca şi cum am face licitaţii dacă sa bem toţi din oraş apă Borsec sau Biborţeni la un preţ dinainte impus. Sau să mâncăm toţi pâine de la Vel Pitar sau de la Boromir.
De parcă asta nu ar fi de ajuns, la noi se taxează nu cantitatea de gunoi ridicată de la fiecare asociaţie de locatari, cetăţean sau agent economic. Deci nu se încurajează producerea de gunoi minim. Se taxează la numărul de cetăţeni. O idioţenie fără margini pentru că o asociaţie de 200 de cetăţeni poate produce de fapt gunoi mai mult decât una cu 300. Firmele sunt obligate să plătească taxe, deşi nu produc uneori gunoi. Mii de societăţi au sediul social acasă la unul din asociaţi sau administratori. Pe acel apartament se plăteşte o dată gunoi la numărul de persoane şi încă o dată că e sediul unei firme. Deşi acea firmă nu produce acolo nici un gunoi. Poate e o firma de contabilitate, poate de avocatură, consultanţă juridică, psihiatrie etc. Poate vecinul meu a dărâmat prin casă şi a aruncat luna asta 5 saci de moloz la gunoi, plus 100 de peturi şi doze de bere. Iar eu nici nu am produs nimic că am două locuinţe. Stau în una, dar sunt trecut obligatoriu cu o persoană şi în cea în care nu locuieşte nimeni. Şi plătesc de două ori pentru aceeaşi persoană. Vara aceasta mii de râmniceni au fost plecaţi din oraş în concedii, dar asociaţiile au plătit aceeaşi sumă, tocmai pentru că se plăteşte la număr de persoane. Asta în timp ce în toate ţările importante, mari, din UE, gunoiul se tarifează la cantitate. Iar în unele mici precum Cipru, Salubritatea aparţine exclusiv adminitraţiilor locale, special ca să nu apară firme mafiote.
S-a mers cu aberaţiile atât de departe încât firmele de salubritate încheie contactele pe un număr de cetăţeni pe care ar trebui să îi aibă oraşul. În cazul nostru, Romprest şi-a calculat costurile ca şi cum ar trebui să fim 90 de mii de cetăţeni clienţi în Râmnic zi de zi, timp de 3 ani, deşi fostul operator ani în şir nu avusese mai mult de 70 de mii de clienţi. Apoi se cer daune primăriei în instanţe, că de ce nu sunt acei 90 de mii de cetăţeni şi că firma nu a încasat cât a prevăzut că trebuie să încaseze… De parcă ar putea exista un primar de oraş în ţara asta care să controleze pe durata unui contract numărul de cetăţeni. De unde să ştie Mircia Gutău, de exemplu, că la anul nu mai pleacă 10 mii la muncă în străinătate sau în alte oraşe sau se mută la ţară?
Primăriile mai trebuie să plătească funcţionari care să verifice dacă toţi cetăţenii şi firmele au contracte de salubritate. Să îi amendeze pe cei care nu au contracte şi eventual să îi şi mute de la un operator căruia i-a încetat contractul la cel nou. Iar dacă nu îndeplineşte prostiile astea alte daune înalte procese premeditate.
Aceste nenorociri pot dispărea dacă se modifiocă legislaţia, dacă s e încurajează concurenţa între firme pe aceeaşi piaţă, dacă se prevede în contracte că primăriile nu răspund de distanţele parcurse de autogunoiere, de numărul de clienţi, de locul de depozitare al deşeurilor. Şi mai bine ar putea pune lucrurile la punct înfiinţarea unei Companii Naţionale de Exploatare a Deşeurilor. Statul să se ocupe exclusiv de reciclarea deşeurilor, valorificarea lor în fabrici moderne, depunerea deşeurilor în gropi conforme care să aparţină statului, iar administraţiile locale să aibă propriile servicii de salubritate. În fond gunoiul este o resursă naţională de care ar trebui să beneficiem toţi, nu să umplem conturile unor nenorociţi care îşi bat joc de întreaga populaţie.
DNA trebuie să elimine putoarea
Revenind la conflictul Romprest – Primărie ne exprimăm siguranţa că ceva este putred aici, iar DNA, în cazul în care vom plăti în cele din urmă 110 miliarde ROMPREST în plus faţă de banii plătiţi lunar pentru colectare, ar trebui să îi trimită în faţa unor instanţe pe toţi cei care s-au ocupat de caietul de sarcini al licitaţiei din 2015, de contractul cu ROMPREST şi de contractele adiacente care i-au ajutat să facă alte ilegalităţi.
Iată câteva date interesante pentru procurori şi râmniceni:
1. Acum tarifele Romprest pentru râmniceni sunt 6,47 lei pe lună de fiecare persoană şi 285 lei pe lună pe tonă pentru agenţii economici. Romprest a câştigat licitaţia promiţînd tariful de 4,75 lei pe luna de persoană şi 161 lei pe tină pentru agenţii economici. În doi ani a crescut tarifele cu 36,22% pentru cetăţeni şi cu 74,19 pentru agenţi în condiţiile în care TVA a scăzut de la 24 la 19 la sută.
2. Recent, Consiliul Local a trebuit să aprobe transferul sumei de 1,1 milioane lei noi din de la întreţinere şi reparaţii străzi către plata unor daune câştigate definitiv de ROMPREST în instanţă. Romprest a motivat că a avut pagube pentru că primăria nu a forţat clienţii URBAN să treacă mai repede drept clienţi ai ROMPREST şi că numărul cetăţenilor din Râmnic a fost mai mic decât cel din contract. DNA ar trebui să îi trimită în faţa instanţei pe acei funcţionari sau aleşi locali care au permis prin neglijenţă sau incompetenţă încheierea acestor acte prin care ROMPREST a muls bugetul local de 1,1 milioane lei noi.
3. La o licitaţie organizată în 2014, Romprest cerea râmnicenilor tariful de 7 lei de persoană. La licitaţia din 2015 a câşigat cu un preţ considerat foarte mic faţă de ceea ce este pe piaţa din România. Credem că totul a fost deliberat. Oferim preţ mic, câştigăm licitaţia, apoi mărim tarifele şi mai câştigăm miliarde din procese pentru că am avut grijă să ungem rotiţele şi să aranjăm un contract total favorabil nouă şi care va duce la mulgerea sumelor uriaşe din buget.
4. La finalul proceselor (dacă va câştiga acest proces, vor urma şi altele pentru celelalte facturi), 110 miliarde în plus se vor duce în conturile ROMPREST. Un impact major negativ asupra bugetului local, al investiţiilor. Pentru râmniceni va rezulta în final un preţ de aproape 20 de lei pe lună direct şi indirect de persoană plătit pentru gunoi. Mai scump ca în Paris.
5. Deşi în regulamentele de salubrizare, parte din contract, este prevăzut la Secţiunea a 4 a ART 35 .:
“Deşeurile municipale şi deşeurile similare provenind de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea vor fi transportate direct la depozitare sau la instalaţiile de compost/sortare/valorificare nejustificându-se înfiinţarea unei staţii de transfer”. ROMPREST încalcă, cu ştiinţa şi complicitatea primăriei, acest articol, şi face transfer de deşeuri în intravillanul localităţii. Oficial a închiriat de la DADP Râmnicu Vâlcea o platformă betonată de 100 de metri pătraţi pe care plăteşte 2 lei concesiunea pe zi pe metru pătrat. Adică 60 milioane de lei vechi pe lună. În realitate containerele, utilajele şi deşeurile folosite şde ROMPREST în staţia de compost depăşesc cu siguranţă 1000 de metri pătraţi. Deci plătesc de mult timp un preţ de 10 ori mai mic decât ar trebui, pe un spaţiu pe care îl folosesc la o operaţiune ilegală. Cineva trebuie trimis în judecată pentru această fraudă.
Pentru folosirea acestor bunuri din patrimoniul Municipiului Râmnicu Vâlcea nu a fost solicitat niciodată acordul Consiliului Municipal
6. ROMPREST avea obligaţia, conform caietului de sarcini să depoziteze deşeurile reziduale la depozitul Ecologic Feţeni ( ART 28 aliniat 2). În preţul oferit la licitaţie luase chiar în calcul tariful pe care va trebui să îl plătească la depozitare în groapa Feţeni. Dar nu a avut niciun contract de depozitare şi chiar din prima zi de activitate la noi, 1 august 2015. a transportat deşeurile la groapa de la Măldăreşti.
7. Nu le putea transporta la Feţeni cum promisese în contract pentru că nu avea staţie de sortare şi tratare a deşeurilor, iar URBAN nu vroia să le dea concurenţilor care îi scoseseră de pe piaţa din Râmnic dreptul să o folosească pe a lor.
Corupţii din administraţie
Primarul Mircia Gutău şi actuala administraţie efectiv nu mai au ce face. Sunt legaţi de mâini şi nu vor să instige la cercetări împotriva vinovaţilor. La urma urmei primarul nu e procuror sau Curte de Conturi.
Dar doar nişte corupţi sau nişte mari proşti puteau face jocul celor de la ROMPREST într-un mod atât de criminal.
Deci ROMPREST trebuia să ducă Gunoiul la Feţeni, iar depozitul de acolo să încaseze nişte taxe pe tonă depozitată. Alături de redevenţă aceşti bani rămâneau în oraş. Romprest nu avea voie să aibă staţie de transfer deşeuri şi era treaba acestei firme unde şi cu cine făcea sortarea şi tratarea deşeurilor. Dar din prima zi, Romprest a transportat la Măldăreşti gunoiul, plătind normal costuri pe transportul la 40 kilometri. Nu era problemă. Între timp pregătiseră deja schema prin care, prin procese, vor obţine mult mai mulţi bani decât acest transport, Romprest ştia că şi la Măldăreşti se va închide în iulie 2017 groapa, dar estimase că va forţa administraţia să facă o ilegaliate şi să permită depozitarea în noua groapă a unor deşeuri nesortate şi netratate (probabil aşa se întâmpla cu un primar slab care ar fi zis că suntem obligaţi să acceptăm acest compromis ca să nu plătim transportul deşeurilor la Bucureşti). Între timp însă primar reajunge Mircia Gutău, iar acesta nu poate permite în ruptul capului o astfel de ilegalitate care l-ar fi dus direct după gratii. Aşa că Romprest se mută la groapa din Bucureşti şi emite facturi pentru transport către primărie.
De ce le poate emite? Păi simplu. Pentru că fosta administraţie i-a închiriat cei 100 de metri la staţia de compost şi le-a permis să aibă ilegal o staţie de transfer. Ulterior alţi funcţionari s-au ocupat de un act crucial pentru această operaţiune. Este vorba despre Autorizaţia de Mediu înaintată la 5 august 2015 (la cinci zile după începerea activităţii) Primăriei Râmnicu Vâlcea în care se precizează că la punctul de lucru din jud Vâlcea: “Colectarea deşeurilor reziduale se face astfel: se descarcă deşeurile din autogunoiere în containere amplasate la Feţeni şi Râureni pentru a se transporta la depozitul Horezu”.
Prin acceptarea acestei autorizaţii, care contravine clar şi fără echivoc, condiţiilor stabilite prin Contractul de Delegare, conducerea Municipiului Râmnicu Vâlcea a creat condiţiile favorabile Romprest pentru încălcarea obligaţiilor contractuale fără a fi tras la răsundere şi mai mult decât atât, slăbiciunea de atunci a conducerii primăriei se constituie în argumente prin care Romprest solicită în acest moment daune şi probabil va câştiga în instanţă sume colosale din bugetul oraşului.
Cum poate intra în istorie Mircia Gutău
Primarul Râmnicului a propus aplicarea unor amenzi uriaşe cetăţenilor care aruncă gunoi (inclusiv chiştoace sau mici ambalaje) pe domeniul public. Propunerea va fi votată la finele lunii de Consiliul Local. Dar ea poate fi atacată în instanţă de cetăţeni sau contestate amenziile pe un principiu simplu. “Mi-aţi dat, prin împuterniciţi, mie amendă că am aruncat un chiştoc sau staniolul de la un pachet de ţigări pe jos. Dar cum este posibil să lăsaţi o firmă să arunce tone de gunoi pe teren din domeniul public şi să nu o amendaţi. Şi ăia aruncă zilnic pe sute de metri pătraţi, domnule primar. Şi ştiţi acest lucru. Şi ştiţi că plătesc pe nenorocita aia de platformă de beton lunar o chirie dublă faţă de amenda care pentru mine înseamnă poate un salariu şi jumătate”, spunea un cetăţean nemulţumit primarului.
Mircia Gutău poate intra, dacă are curajul să înfrunte caracatiţa gunoierilor de lux, în istorie. Dacă folosindu-se de grupul de parlamentari pe care îl are de partea sa, de relaţii, de voinţă, va învinge birocraţia şi va crea un sistem perfect de salubritate pentru râmniceni.
Avem la Feţeni o groapă ecologică care a costat 11 milioane de euro şi un drum de acces modern. Mai trebuie să cumpărăm staţia de sortare de la Urban sau să construim alta la Feţeni. Şi apoi să licenţiem – autorizăm Pieţe Prest să facă salubritate şi să cumpărăm patru cinci autogunoiere, care folosite în 3 schimburi ar face faţă oraşului.
Banii pentru gunoi să rămână în Vâlcea. Mircia este singurul ecologist primar de municipiu. Ar da un exemplu care sigur ar scoate din minţi patronii şmecheri de la gunoi. În curţile şcolilor şi liceelor ar putea fi colectate cartoane, hârtii, sticlă, peturi, doze de aluminiu. Acestea ar putea aduce venituri. Costurile pentru staţia de sortare şi pentru colectarea selectivă pentru autgunoiere sunt mari. Dar sigur la fel de mare este preţul plătit de mulţi ani de râmniceni. Primăria nu a câştigat nimic de 15 ani din aceste redevenţe. Doar a pierdut multe miliarde. Cetăţenii au suportat costuri direct şi indirect uriaşe. Dacă adunăm aceşti bani, vedem că am fi avut o flotă de autogunoiere a oraşulului, o staţie modernă de sortare, o curăţenie impecabilă şi primăria ar fi câştigat şi bani la buget nu ar fi pierdut lunar miliarde. Cât de idioţi să fim cu o groapă nouă ecologică finanţată de UE, să plătim unora miliarde să ne ducă gunoiul al 170 de kilometri?
Dacă PSD ar avea curaj, ar naţionaliza salubritatea. Ar pune mâna pe toate aceste utilaje, staţii deţinute de firme care au făcut jaf cu banul public şi ar crea o Companie de Exploatare a Deşeurilor.
Este mai greu de crezut că se va putea. Dar mai uşor de sperat că un primar puternic, demn, ambiţios, cinstit, necorupt şi netemător va înfrunta mafia gunoaielor şi va scoate din oraş aceste firme care ne căpuşează permanet.
P.S.
Romprest-ul aparţine afaceristului Florian Walter, acuzat de evaziune fiscală, arestat în Dubai. Urbanul aparţine afaceristului Teodor Gabriel Florescu, arestat şi el tot pentru evaziune. Şi astfel de situaţii sunt în toată ţara. Din gunoi se fac bani mulţi. La Constanţa, este deschis un dosar în care fostul primar Radu Mazare este acuzat că a primit şpagă 7 milioane de euro pentru a da contractul de salubrizare unei anumite firme.
Traian GUMINSKI