Incendiu pe Platforma Chimică la o hală! Nu au fost victime
Un incendiu a izbucnit noaptea trecută pe platforma chimică a combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, la o hală de depozitare a materialelor folosite în procesul de productie, flăcările manifestându-se inițial pe aproximativ 350 mp.
Până la stingerea acestora, au ars materiale depozitate în interiorul halei (folie de polietilena, saci de hartie, material lemnos, etc), suprafața afectată totalizând aproximativ 1000 mp. De asemenea a fost afectată structura din beton armat a halei în care erau depozitate materialele cuprinse de flăcări.
După trei ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost stins, pentru limitarea acestuia aducându-şi contribuţia:
– 71 de pompieri militari ai ISU Vâlcea cu 15 autospeciale de intervenție (8 autospeciale de stingere cu apa și spumă, o platformă de lucru la înălțime, doua autospeciale SMURD, o autospeciala CBRN si alte trei autovehicule de transport persoane);
– 28 de pompieri civili cu patru autospeciele din cadrul Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă (SPSU) Oltchim, echipaje ale SAJ Valcea si forţe de ordine din cadrul IPJ Valcea. În sprijinul pompierilor militari și privați, au acționat și forțe ale SPSU CET Govora. După eforturi susţinute, la ora 03.10 a fost anunțată lichidarea incendiului, pompierii militari de la Detaşamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi cei de la Garda de Intervenţie Băile Govora retrăgându-se în dispozitiv.
Din fericire nu au fost inregistrate victime, iar emenatiile de fum şi gaze rezultate de în urma incendiului nu au pus în pericol populaţia civilă din imediata apropiere.
La momentul transmiterii buletinului informativ, la faţa locului se lucrează pentru stabilirea cauzei şi a tuturor împrejurărilor care au dus la producerea incendiului.