
Incendiu devastator la Gușoeni! O casă a fost mistuită de flăcări
Vineri după-amiază, localitatea vâlceană Gușoeni a fost cuprinsă de agitație, după ce o locuință a fost cuprinsă de un incendiu violent.
Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” Vâlcea au intervenit rapid la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. „La sosirea forțelor ISU, focul se manifesta generalizat la întreaga locuință. În aceste momente incendiul este localizat, pompierii militari acționând pentru lichidarea acestuia și îndepărtarea efectelor negative produse”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt considerabile.
În continuare, pompierii acționează pentru lichidarea totală a flăcărilor și urmează să stabilească împreună cu specialiștii cauza izbucnirii incendiului.
Misiunea se află în dinamică, iar autoritățile fac apel la prudență și la respectarea regulilor de prevenire a incendiilor, mai ales în gospodării.