Încă un week-end cu restricţii suplimentare la Râmnicu Vâlcea
În urma şedinţei din 9 aprilie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a constatat prin Hotărârea nr. 21/09.04.2021 că incidenţa cumulată a cazurilor de Covid-19 la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea este în continuare una ridicată, respectiv de 5,12, şi, în consecință, rămân în vigoare următoarele restricții:
– Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00-5.00, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
– Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfășoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5.00-18.00;
Totodată, pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi rămâne în vigoare interdicția privind circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00, cu aceleaşi excepţii prezentate anterior.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă
al Municipiului Râmnicu Vâlcea