Încă un proiect important a fost implementat la Stoilești: Dezvoltarea Infrastructurii TIC (Sistem Inteligente de Management
Conducerea UAT Stoilești a reușit să implementeze încă un proiect important. Este vorba despre Dezvoltarea Infrastructurii TIC (Sistem Inteligente de Management), proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare de 113.682,24 lei, bani nerambursabili.
Obiectivul principal al proiectului a fost asigurarea dezvoltării locale durabile prin asigurarea infrastructurii TIC și prin digitalizarea proceselor din primărie și a instrumentelor de planificare teritorială. Finalizarea proiectului a dus la digitalizarea proceselor din cadrul primăriei prin achiziționarea sistemelor inteligente de management necesare și la instruirea personalului pentru îmbunătățirea serviciilor primăriei Stoilești. Beneficiarii investiției sunt angajații primăriei și oamenii din localitate.