Încă o tranşă de alimente comunitare pentru beneficiarii programului POAD
Prin adresa nr. 11815/2016, Instituţia Prefectului – judeţul Vâlcea a comunicat Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea că poate demara acţiunea de distribuire suplimentară a alimentelor din cadrul POAD către beneficiarii care au intrat deja în posesia acestor alimente.
Cantităţile de alimente ce vor fi distribuite suplimentar sunt de două cutii pentru fiecare persoană ce se încadrează într-una din categoriile de beneficiari menţionate de HG nr. 799/2014 privind implementarea Programului operaţional ”Ajutorarea persoanelor defavorizate, cu modificările și completările ulterioare”. Acţiunea de distribuirea a acestor alimente suplimentare a demarat pe 12 septembrie şi se va încheia pe 26 septembrie. Documentele necesare sunt aceleaşi cu care beneficiarii s-au prezentat iniţial: act de identitate şi document justificativ privind apartenența la una dintre categoriile eligibile, în original şi în fotocopie. Pentru evitarea aglomeraţiei, ridicarea produselor se va face în baza bonului de ordine eliberat în ziua precedentă de către personalul de deservire de la depozit. În cazul persoanelor netransportabile sau greu deplasabile, ajutoarele pot fi ridicate şi de aparţinători, cu condiţia prezentării actelor de identitate în original, atât ale beneficiarului, cât şi ale aparţinătorului.
Până la data de 16 septembrie, 8.600 persoane beneficiare ale POAD ridicaseră alimentele de la depozitul din str. Ferdinand.