Încă două succese pentru junioarele de la Chimia
Evoluţie de excepţie a fetelor de la CS Chimia, junioare 3 care au reușit două succese consecutive. În runda a doua a Seriei 3 Valoare (handbal, junioare 3), fetele antrenate de Maria Duca şi Nicoleta Lazăr au detonat „bomba” câştigând pe terenul liderei, LPS Slatina, scor 29-25.
Principala marcatoare a formaţiei vâlcene a fost Bianca Drăgoescu – 14 goluri. În urma acestei victorii, junioarele 3 de la Chimia s-au instalat pe primul loc în serie. Apoi, pe propriul teren, echipa noastră nu a avut probleme în fața echipei CSS Odorheiul Secuiesc. Scorul final a fost unul fără emoții, 34-23. Acum, cu maxim de puncte, 8, chimistele sunt pe primul loc în serie. Urmează LPS Slatina, formaţie care a învins, 37-33, la Craiova. Etapa viitoare, miercuri, 3 aprilie, Chimia joiacă tot acasă, în Sala Traian, cu Univ. FEFS Craiova. (G.C.)