În Stoileşti administraţia are una din cele mai eficiente echipe
Având mereu o majoritate solidă în mandatele sale, edilul comunei Stoileşti a creat şi o echipă de funcţionari şi consilieri ce conlucrează şi efectiv pun mâna la propriu pe treabă pentru a ajuta comunitatea.
Florin Ionescu a fost reales primar pentru a treia oară, beneficiind de 91% din opţiunile electoratului din localitatea cu cea mai mare reţea de drumuri comunale.
Primarul Florin Ionescu spune că va continua finalizarea lucrărilor începute, dar şi depunerea altor noi proiecte în vederea finanţării, fie prin accesarea fondurilor europene sau din fonduri de la Ministerul Dezvoltării. La ceremonia de învestire a Consiliului Local Stoileşti a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, care le-a mulţumit cetăţenilor pentru votul acordat şi le-a transmis că îi asigură de tot sprijinul său pentru dezvoltarea localităţii. (T.G.)