În comuna Stoileşti se construieşte un pod nou
Am vizitat şi în acest an la început de primăvară comuna Stoileşti. Joi, 8 martie, primarul Florin Ionescu s-a pregătit la ora prânzului să ducă flori unor profesoare aflate la pensie. L-a însoţit şi deputatul Eugen Neaţă, fiu al comunei, care îşi vizitează periodic părinţii, dar şi foştii dascăli.
Tînărul primar era foarte mulţumit. Abia semnase contractul pentru construirea unui nou pod. În mandatele sale a făcut deja 9 şi mulţi, foarte mulţi kilometri de drum. Podul va rezolva o trecere de acces peste o gârlă care izolează în timpul ploilor sau deszăpezirilor mai multe familii.
“Sper să finalizăm lucrarea în acest an. Am, introdus şi iluminatul public în câteva zone în care acesta nu a fost niciodată. Vremea se îndreaptă, au fost zăpezi mari la noi la finalul lunii trecute. Dar vine primăvara şi vom împărţi din nou pomi fructiferi şcolilor. Copiii se bucură, ne ajută an de an şi plantează pomi fructiferi. Am plantat împreună cu elevi, dascăli, salariaţi ai administraţiei meri, peri şi cireşi. Anul acesta vreau să dau şcolilor caişi. Primarul susţine permanent tinerele generaţii şi deşi nu are un buget mare, va acorda şi în acest an premii în bani elevilor care vor obţine cele mai bune rezultate la examenul de capacitate”, ne-a spus primarul Florin Ionescu. (T.G.)