IMPORTANŢA ORELOR DE PREGĂTIRE REMEDIALĂ ROSE ÎN CADRUL LICEULUI TEHNOLOGIC “G-RAL MAGHERU”

Liceul Tehnologic ”General Magheru” beneficiază de oportunitatea de a fi parte integrantă a Proiectului de pregătire remedială ROSE, care pleacă de la premisa că educația are și a avut dintotdeauna roluri multiple pentru individ și pentru societate.
Ca profesor, lucrez cu elevi ai claselor a XI-a A, profil vocaţional – fotbal şi a IX-a A, profil tehnic. Astfel, am sesizat că una dintre tendințele modernizării învățământului vizează flexibilitatea instrucției și educației pentru a asigura dezvoltarea capacităților și aptitudinilor fiecărui elev în raport cu propriile posibilități și interese. Orele de pregătire remedială ROSE dau posibilitatea adoptării unor structuri, conţinuturi şi forme de organizare care să faciliteze o dezvoltare intelectuală mai rapidă, să-l pună pe elev în situaţia de a se dezvolta şi de a-şi valorifica pe deplin posibilităţile şi aptitudinile. Se urmăreşte, astfel, ameliorarea rezultatelor şcolare prin valorificarea la maximum a potenţialului fiecărei vârste. Individualizarea învăţării (tratarea diferențiată) exprimă necesitatea de a valorifica cât mai bine posibilităţile şi eforturile individuale, atât în ceea ce priveşte persoanele înzestrate, cât şi pe cele mai puţin înzestrate. Instruirea diferențiată vizează adaptarea activității de învățare, în special sub raportul conținutului, al formelor de organizare și al metodologiei didactice, dar și al posibilităților diferite ale elevilor, de capacitatea de înțelegere, ritmul de lucru propriu. În afara rezultatului concret (obţinerea unei note bune la examenul de bacalaureat), elevii reuşesc să stabilească conexiuni între limba şi literatura română şi alte materii (istoria, geografia, biologia) sau alte arte (pictura, sculptura). Totodată, subiectul de bacalaureat care presupune realizarea unui text argumentativ le dă posibilitatea dezvoltării unor tehnici oratorice.
În ceea ce îi priveşte pe elevii clasei a IX-a, orele din cadrul proiectului ROSE le-au facilitat integrarea în colectivul clasei şi adaptarea la cerinţele vieţii de licean. Elevii preferă experiențele de învățare în care sunt activ implicați, astfel ei vor obține rezultate mai bune și vor avea succes la școală. De aceea, în cadrul orelor de limba şi literatura română, cu scopul respectării particularităţilor individuale, am folosit fişe de lucru individualizate (fișele de recuperare, pentru elevii rămaşi în urmă la învăţătură; fișele de dezvoltare, pentru elevii buni şi foarte buni; fișele de exerciţii, pentru formarea priceperilor şi deprinderilor; fișele de autoinstruire, pentru însuşirea tehnicilor de învăţare individuală şi independentă), sarcini instructive deferenţiate în funcţie de aptitudinile, înclinaţiile şi opţiunile elevilor, precum şi fişe de evaluare pentru constatarea nivelului de pregătire şi asigurare a feedback-ului.
Concluzionând, putem afirma cu tărie că organizarea unui program de remediere are un impact semnificativ în viaţa şcolii, având ca obiectiv schimbarea atitudinii faţă de fiecare elev care poate avea la un moment dat dificultăţi de învăţare. Este necesar ca educaţia remedială să fie aplicată atât la nivel de grup, cât și la nivel individual, deoarece educaţia reprezintă, pentru orice societate, vectorul dezvoltării durabile și a unei societăți sănătoase.

Profesor: Linţoiu Georgiana