Idee genială a primarului Cătălin Avan

Consiliul Local al Comunei Păușești Otăsău, anticipând lipsa resurselor financiare post criza sanitară Sars-Cov 2, la propunerea primarului Cătălin Avan, a aprobat în unanimitate, înființarea unei societăți comerciale cu acționar unic. Aceasta va executa majoritatea lucrărilor ușoare din localitate: demolări de clădiri, amenajări parcări, spații verzi la instituțiile publice, împrejmuirile terenurilor proprietate publică, întreținerea iluminatului public, lucrări de construire rigole, reparațiile drumurilor, podețelor și alte lucrări! Astfel, cea mai mare parte a resurselor bugetare care mergeau la diverși agenți economici se vor întoarce în visteria comunei. O altă parte excelentă a deciziei este că astfel vor fi create 10-12 noi locuri de muncă!