Idee genială a inginerului Bogdan Ţigaret -patrulele şcolare mixte
Unul din cei care are şanse să devină consilier independent în Râmnicu Vâlcea la alegerile din vară este inginerul auto Bogdan Ţigaret.
El a devenit cunoscut râmnicenilor implicându-se activ în ultimii ani în prevenirea accidentelor şi în educaţia rutieră. Este directorul “Centrului pentru Prevenirea accidentelor de circulaţie şi de muncă” şi are apariţii constante în mass media. Este implicat în formarea deprinderilor la elevi şi participă constant în şcolile din judeţ la cursuri şi acţiuni de educaţie rutieră
Patrulele şcolare mixte
Pentru a reduce numărul accidentelor cât şi gradul de victimizare a copiilor implicaţi într-un accident rutier, Bogdan Ţigaret propune introducerea unor patrule şcolare mixte, formate din copii si adulţi ce vor coordona traversarea străzii pe trecerile de pietoni aflate în imediata vecinătate a şcolilor. Întrucât ştim că vor participa la aceste patrule mixte copii din şcolile respective, întrebarea noastră a fost: Cine sunt adulţii?
“Am observat un număr foarte mare de părinţi şi bunici ce-şi aşteaptă copii şi nepoţii să iasă de la cursuri. Mi-a venit o idee: cum ar fii dacă am implica bunicii într-o activitate ce ţine de educaţia nepotului sau nepoatei, cât şi a colegilor şi prietenii acestora. Prin puterea exemplului şi implicarea efectivă a acestor persoane ce au un spirit civic dezvoltat pe parcursul unor câteva zeci de ani, ne-a răspuns Bogdan Țigaret.
Bunicii, consideră inginerul Ţigaret, au dovedit faptul că sunt responsabili prin simplul fapt că au crescut deja minim un copil ce a ajuns adult şi la rândul său creşte un copil. Datorită vremurilor pe care le trăim, părinţii nu mai au timpul necesar pentru educarea copiilor pe toate planurile. Ce-i va motiva pe acesti bunici? Cel mai mult i-ar motiva dragostea pe care le-o poartă nepoţilor şi faptul că-i vor ştii în siguranţă peste ani de zile, le va da puterea de a participa la această patrulă şcolară mixtă.
“Îmi doresc foarte mult să existe astfel de patrule şcolare mixte în cadrul fiecărei şcoli din Rm. Vâlcea şi voi lupta pentru a implementa aceste patrule la nivel naţional. De săptămâna viitoare voi începe acţiunea cu sprijinul cadrelor didactice şi a poliţiştilor din municipiu prin prezentarea proiectului la două şcoli din oraş. Vom identifica ulterior persoane de vîrsta a treia care vor să fie voluntari, vom face grafice pe zile, ore (dimineaţa, la prânz şi seara), vom angrena elevii să participe şi ei în cadrul acestui proiect alături de bunici. Şi sper că toţi participanţii la traficul urban vor respecta aceste patrule mixte şi le vor urma indicaţiile”, conchide Bogdan Țigaret.