Haideţi la teatru! ”Aventurile pinguinului călător” și ”Vermine Radiante” în această sâmbătă la Teatrul Anton Pann,

Înainte de a vă oferi mai multe amănunte despre „Vermine Radiante” spectacolulul care se va juca în această sâmbătă de 27 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Anton Pann, dorim să vă adresăm următoarea întrebare:

-Ce ați face dacă ați primi o casă cadou? Indiferent dacă sunteți tineri sau mai puțini tineri, primul lucru la care v-ați gândi, credem noi, este cum s-o faceți să fie frumoasă, cum s-o mobilați, cum s-o decorați, cum să vă faceți viața mai bună trăind în aceea casă. După cum prea bine știți toate acestea costă și totul se face cu efort. Dar, dacă există o posibilitatea ca toate acestea să se înfăptuiască peste noapte, într-un termen foarte scurt, fără niciun fel de efort, suntem convinși că ați zice da. Totul este posibil doar în spectacolul „Vermine Radiante” de Philip Ridley, regia Botos Balint, programat în această sâmbătă de la ora 19.00.
Veţi vedea cum doi tineri frumoşi care au primit o casă cadou, fără pretenţii majore de la viaţă, Jill (Reka Szasz) şi Olli (Andrei Brădean) devin criminali. Fiind şi manipulaţi de Domnişoara Di (Ana Şuşca), un fel de forţă malefică, reuşesc cu atâta uşurinţă să-şi justifice aceste crime, numai din dorinţa de a-şi decora propria casă. Este un spectacol care-ți atrage atenția încă de la început, care te ține în suspans, care te consumă, spectator fiind, la fel cum îi consumă şi pe cei doi actori, Reka Szasz și Andrei Brădean.
Încă de la premieră, eveniment care a avut loc la începutul stagiunii 2015-2016, spectacolul „Vermine Radiante” s-a bucurat întotdeauna de o participare numeroasă din parte publicului spectactor. Chiar dacă face parte din repertoriul teatrului, speranța celor trei actori, Reka Szas, Andrei Brădean şi Ana Şuşca, distribuiți în spectacol, este ca sala să fie plină ca ei să poată transmite mesajul acestei piese. Este un spectacol pe care vi-l recomandă cu mult interes, un spectacol în care o să vedeţi cum se schimbă scara de valori în funcţie de bani si de alte nevoi.


Și tot în această sâmbătă de 27 octombrie, de la ora 11.30, în Sala Mare a Teatrului Anton Pann, cei mici se pot bucura să vadă sau să revadă ”Aventurile pinguinului călător”
Povestea acestui spectacol este despre aventurile unui pinguin micuţ ce pleacă în căutarea familiei lui şi care pe parcursul călătoriei sale este pus în diverse situaţii. Trimiterea lui chiar pe Lună şi întâlnirea cu diverse personaje va culmina cu un sfârşit la care nu se vor aştepta micii spectatori. Un plus al acestui spectacol este că la ora actuală, la noi în ţară, nu prea există un asemenea gen de spectacol de umbre colorate.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii-păpuşari: Viorica Stamate, Marina Muntean, Mioara Dospina, Felicia Ştefan, Marinela Tătaru, și Cristian Bulagea. Regia tehnică, Dorel Perpelea.
Invitația fiind făcută, haideți să ne bucurăm de teatru!