Grupare specializată în trafic de droguri, destructurată! Cultură de cannabis la Nicolae Bălcescu
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Vâlcea, ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române și procurorii D.I.I.C.O.T. din Vâlcea, în colaborare cu IJJ Argeş şi Postul de poliție Nicolae Bălcescu au descoperit astăzi o cultură de cannabis, în urma a 5 percheziţii efectuate în municipiul Bucureşti şi comuna Nicolae Bălcescu, din judeţul Vâlcea. Cinci persoane au fost conduse la audieri.
La data de 8 august a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea au efectuat 5 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de constituire de grup infracţional organizat şi de cultivare și deţinere de droguri de risc, fără drept.
Din cercetări a reieşit că, persoanele bănuite, organizate într-un grup infracţional, ar fi cumpărat o proprietate în comuna Nicolae Bălcescu, din județul Vâlcea, unde, într-un solar, ar fi plantat aproximativ 300 de seminţe de cannabis.
În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat o cultură outdoor, formată din 256 de plante de cannabis, 12 grame de fragmente vegetale, un plic cu mai multe seminţe de cannabis, 3 grindere, 2 bidoane de nutrienţi pentru plante, 3 laptop-uri, o tabletă, 5 telefoane mobile, 4 SIM-uri, 1.300 de lei, foiţe şi diverse înscrisuri.
După finalizarea percheziţiilor domiciliare, persoanele bănuite de comiterea de infracţiuni au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea, pentru audieri. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Piteşti și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea.