Gheorghe Smeoreanu, maestrul presei vâlcene, înjurat ca la ușa cortului de trepădușul Grigore Cartianu

Nu am obiceiul de a da în judecată pe colegii de breaslă și nici de a îi reclama la procuratură așa cum fac unii mai neînțărcați din persa vâlceană. Dar cu siguranță dacă un nenorocit ar fi scris despre mine cum a scris Cartianu despre Smeoreanu, nu ratam ocazia să-i cer o sumă frumoasă în instanța civilă.

Rareori mi-a fost dat să citesc o murdărie mai mare despre un jurnalist.
Titlul artcicolului publicat în “Ziariștii: este “Direktore, ești un dobitok! Marș în troaka lu’ Draknea, spurkatule!” și se referă la Gheorghe Smeoreanu, fondator al primului cotidian particular din România, membru al Uniunii Scriitorilor din România, triplu licențiat și om cu peste 30 de ani de muncă în presa scrisă și vizuală din județele Vâlcea și Argeș.
Redăm din mizerabilul atac la persoană:
“Mi-a semnalat cineva că prin Argeș își face de cap o vietate care-și pune-n piept legitimația de ziarist, ba mai mult, pe cea de director de presă, și care ne face proști pe noi, ăștia care n-am votat cu Dăncilă. Am dat click să văd cine e tembelul. Și am constatat că autorul textului cu pricina, Gheorghe Smeoreanu, e mai dobitoc decât prevede legea. Un propagandist ciumat, roșu și spurcat, care scrie pe zidurile unei latrine…”.
Dar cine este acest Cartianu și de ce are tupeul ăsta în scris și limbajul de golan de mahala?
”Jurnalistul Grigore Cartianu relatează cu lux de amănunte, în două materiale consecutive, modul în care și-a mințit consătenii din localitatea Brădicenii Gorjului, dar și proprii părinți, în legătură cu faptul că ar fi ucis doi presupuși teroriști, la Revoluție, Amănuntele furnizate au mers pînă la locul unde i-a împușcat, cu un pistol-mitralieră Kalașnikov: pe unul în cap, pe al doilea în inimă”, a scris, cândva, cotidianul Adevărul.
Cartianu este unul dintre cei mai hidoşi propagandişti ai Binomului, celebru pentru faptul că s-a prezentat la o întâlnire cu scriitorul Paulo Coelho drept Gregoire L’Ecrivain. Vă daţi seama cât de idiot trebuie să fii ca să faci asta, nu-i aşa?
Unii ziariști în Argeș au scris că acest Cartianu are o față de sculer matrițer, noi credem că nu este adevărat. Un om care scrie cu atâta venin are cel mult o față de șarpe, de reptilă.

Traian GUMINSKI