Galicea se înfrățește cu italienii din Maenza
Comuna vâlceană Galicea se va înfrâți cu o localitate pitorească din Italia, Maenza.
“Pictată parca pe muntele Lepino, comuna Maenza, ne-a deschis brațele pentru înfrățirea cu localitatea noastră, o buna ocazie de a deschide orizonturi de colaborare pe mai multe planuri (cultură, tradiții, educație, antreprenoriat, pomicultură, artistic și multe altele). Mulțumesc pentru ospitalitate domnului Primar, Claudio Sperduti! Cu interes am aflat despre istoria castelului din secolul al XIII-lea, despre filmul cu privire la patimile lui Iisus, realizat cu actori locali, inclusiv Primarul, și cu binecuvântarea Papei, tradus în 36 de limbi și propus pentru premiul Nobel. Am vizitat ferma pomicolă a lui Nonno Nicola (unde-am aflat lucruri interesante, mai ales despre cultura cireșului). Am descoperit oameni primitori și credincioși, iar înfrățirea dintre localitățile noastre nu poate decât să aducă lucruri pozitive pentru comunitatea noastră”, spune primarul de la Galicea, Florin Mărăcine, cel care a fost în vizită în comuna italiană. (G.C.)