FOTO/VIDEO: Pericol de explozie în staţia PECO Bujoreni

Pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați să intervină azi, 27 septembrie 2017, la ora 12.04, pentru înlăturarea efectelor unui accident rutier și prevenirea producerii unui incendiu.


Accidentul s-a petrecut în localitatea Bujoreni, pe DN 7, când un utilaj folosit în domeniul construcțiilor (o volă), în timp ce era transportat pe o platformă de mare tonaj, s-a desprins din elementele de siguranță care o fixau. Drept urmare, utilajul a scăpat de sub control avariind o pompă de alimentare cu motorină dintr-o stație de alimentare cu carburanți, aflată în imediata apropiere și a acroșat un autoturism de teren aflat în stație. Din fericire nu a fost nimeni rănit, iar pericolul producerii unui incendiu a fost înlăturat prin intervenția promptă a pompierilor militari. Aceștia au deconectat cablurile de alimentare cu energie electrică ale utilajului și ale autoturismului și împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea au restricționat accesul persoanelor neautorizate în zona afectată, până la înlăturarea tuturor efectelor accidentului.