FOTO: “Zestrea Vaideenilor”, manifestare de suflet – o reușită deplină

Asociația Culturală Moștenitorii au avut un nou proiect de anvergură – Zestrea Vaideenilor. Timp de două zile, fii ai satului, dar și oaspeți veniți din toate colțurile Județului Vâlcea au avut parte de experiențe de neuitat.

Astfel, timp de două zile, cei prezenți au putut gusta din produsele tradiționale ale zonei, tocanul de oaie, cașul proaspăt, supa de tăieței sau zacusca fiind dor câteva exemple. Produsele au fost gătite și servite în curtea casei unui personaj celebru în Vaideeni, Ion Dimulescu, cel pe care toți prietenii în știu ca “Zimbrul”. Au fost și alte numeroase activități care i-au încântat pe oaspeți: vizitarea bisericilor din lemn, o plimbare pe Dealu’ Mare, Teatru Ateliere pentru copii sau degustare de vin.


Ateliere de teatru în curtea casei preotului Rădulescu

Atelierele de teatru au adus o mare bucurie celor mici. Activitatea a avut loc în curtea casei preotului Damian Rădulescu, cea care a devenit neîncăpătoare pentru copii.
“Acum mai bine de 20 de ani, copiii din sat veneau în această casă pentru a se spovedi (este amintirea pe care fiecare copil, acum om în toată firea, ne-a povestit-o cu mare emoție). Sâmbătă trecută ei au umplut din nou curtea și parcă i-au dat viață! Prietenii noștri de la CULTURĂ’N ȘURĂ au captat atenție copiilor cu atelierul de teatru! Doamnele Dănușa Dumitrescu și Viorica Rusu, de la Sezatoarea Vesela, i-au învățat pe cei mici să coasă pe etamină diverse modele desenate chiar de ei! Oana a pornit împreună cu cele mai iscusite fete câteva modele realizate la gherghef, în timp ce colegul nostru Bogdan s-a ocupat de atelierul de desen grafic! A fost o bucurie fără margini să vedem implicarea adevăraților moștenitori și promitem să continuăm aceste acțiuni și pe viitor! ZESTREA VAIDEENILOR merge mai departe!”, spun organizatorii.


Tocan de la Chef Onica

În cele două zile ale proiectului de la Vaideeni, un alt punct important al proiectului a fost celebrul tocan de oaie. “Ai gustat tocanul de oaie preparat de Chef Onica? Sigur l-ai gustat, pentru că am plecat acasă cu ceaunu’ gol! Care e secretul bucătarului pentru tocanul de oaie de la Vaideeni? Nu vă putem spune, dar vă putem invita la anul, la #zestreavaideenilor, pentru o experiență unică! Carnea de oaie am primit-o de la Magazine DIANA, fiindcă așa am primit indicații de la Tanti Onica! Ne-a asigurat că e cea mai bună și nu a greșit, a fost senzație, ca la Vaideeni! A fost bătaie și pe restul produselor din carne primite de la Diana… la anul luăm farfurii mai mari oleacă! Ne-am bucurat și de prezența familiei Crăciunescu, cea care ne sprijină necondiționat toate demersurile, pentru că nu-i așa, ACASĂ E LA VAIDEENI!”, spun membrii Asociației Culturale Moștenitorii.

Degustare de vin și multă voie bună

De la o astfel de manifestare nu putea lipsi o degustare de vin.
“A fost vin și voie bună! Degustarea de vin a avut loc sub via veche a casei Dinulescu-Zimbru. Vinul alb, roșu sau roze, de la Crama Aramic și de la crama Știrbey au relaxat atmosfera! Cum parcă vinul nu merge niciodată singur, tartele de la Tarta Ta și cașcavalul de la Stâna de Vaideeni au completat tabloul! Tarta Ta este un concept nou, pe care îl recomandăm cu căldura, pentru că foloseşte produse 100% bio, chiar de la Vaideeni! Ne este greu să ne amintim toate tipurile de prăjituri, pentru că au fost foarte multe, aşa că vă invităm să îi vizitaţi pentru o experienţă unică! Stâna de Vaideeni, este unul dintre micile concepte locale, care sperăm noi să capete anvergură şi care să fie urmat şi de altele, pentru că la Vaideeni ungurenii ştiu să facă produse de calitate din lapte!”, au explicat organizatorii.


Siropurile, gustul copilăriei

Cei mici, dar și cei mari, au avut parte și de o altă surpriză, siropurile preparate de producători locali, după rețete moștenite din generație în generație.
“Credeți că ungurenii știu să facă numai brânză? Nici vorbă! La evenimentul de sâmbătă, de cum intrai în curte, prietenele noastre Oana și Ana te întâmpinau cu căldură pentru a-ți da un pahar personalizat, apoi… apoi, începeau gusturile copilăriei! Puteai alege unul dintre siropurile preparate de mame și bunici sau puteai opta pentru unul dintre sucurile naturale 100% de la Jiancom Vaideeni! Și slavă cerului aveai de unde: mere, mere și mure (preferatul colegului Traian), mere și vișine sau mere și coacăze au umplut micuțul nostru bar! Jiancom este o afacere de familie, care începe încet, încet să umple cămările vaideenilor și nu numai. Nea Mitică Jianu, pentru noi vaideenii, și familia sa, produc sucuri de calitate din fructele culese din zonă! Mai nou, fetele dumnealui au lansat și gama de dulcețuri și compot Delicii de Vaideeni, care ne-a adus aminte de gustul copilariei! Până la următorul eveniment rămâne să îi sunați pe ei. Este important pentru noi toți să sprijinim producătorii locali!”, mai spun organizatorii.

Gabi Cârjaliu
FOTO ASOCIAŢIA CULTURALĂ MOŞTENITORII