FOTO/VIDEO Zile grele pentru pompierii vâlceni: incendii de vegetație pe zeci de hectare! La Boișoara s-a cerut sprijin aerian

Sfârșitul de săptămână este unul plin de evenimente nadorite pentru pompierii vâlceni. Încă de sâmbătă s-a intervenit în două zone, la Berbești pe o suprafață de aproximativ 3 ha și la Boișoara acolo unde a ars litiera în fondul forestier și circa 20 de ha au fost afectate.

La Boisoara s-a acționat în satul Gaujani, într-o zonă montană greu accesibilă, ceea ce a făcut misiunea și mai dificilă. Pe timpul nopții de sâmbătă spre duminică zona locuită de la baza versantului a fost asigurată de către efective din cadrul Stației Brezoi. Și nu au fost singurele solicitări de sâmbătă.

În intervalul orar 08.00 – 20.00 prin SNUAU 112 au fost recepționate 17 solicitări pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, plus o solicitare de vineri. Din acestea 16 au fost lichidate: la Măldărești, Drăgășani, Golești, Oteșani, Vaideeni, Bujoreni, Ionesti, Sălătrucel, Brezoi, Rosiile, Horezu, Băile Olănești, Schitul Bradu, Boișoara, Lădești, Ionești și Slătioara/Mateești. Suprafața totală afectată la incendiile lichidate a fost de aproximativ 180 ha de vegetație uscată și litiera.

Duminică a rămas în desfășurare intervenția la incendiul de fond forestier din Boișoara, la care intervin 20 de pompieri militari cu 4 mijloace tehnice (o autospecială de muncă operativă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială de transport personal). Alături de personalul ISU intervin și alte forțe: SVSU Boișoara – 10 persoane; Ocolul Silvic – 4 persoane, 10 cetățeni din localitate, în total 44 de persoane și 4 autospeciale. Misiunea forțelor de intervenție este una de durată și extrem de dificilă, din cauza zonei greu accesibile care condiționează accesul mijloacelor de mobilitate terestră în aria de manifestare. A fost solicitată și resursă aeriană.

În aceste condiții, reprezentanții ISU fac un apel la responsabilitate: “Având în vedere numărul mare de incendii de vegetație și suprafața considerabilă de teren afectată, reamintim cetățenilor că arderea vegetației uscate este interzisă prin lege. Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenție și se sancționează cu amenzi de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice”.