FOTO/VIDEO Vâlcea, sub așteptări la simulare! Conducerea Inspectoratului Școlar Vâlcea va lua măsurile necesare pentru ca procentul elevilor cu note de peste 5 să crească substanțial la evaluarea națională din vară

Notele foarte mici înregistrate la simularea examenului de finalizare a clasei a VIII-a la matematică în Judetul Vâlcea determină conducerea ISJ Vâlcea să ia o serie de măsuri pentru ca procentul de sub 40 la sută, înregistrat la simulare, să nu se repete la examenul de evaluare națională din vara acestui an. Inspectorii școlari se arată foarte dezamăgiți de rezultatele scăzute înregistrate în școlile vâlcene.

“Ne poziționaăm la mijlocul clasamentului național și acest lucru nu ne avantajează, nu ne mulțumește. Ne-am propus ca la următoarele ședințe pe care le avem cu cei din conducerile unităților școlare să-i conștientizăm pe copii și pe părinți despre nevoia de a veni la școală și de a pune întrebări despre noțiunile pe care nu le-au înțeles. Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog și doar dacă, prin excepție, elevul solicită în scris acest lucru. Nu am făcut o comparație cu anii trecuți, dar procentul este puțin scăzut”, ne-a declarat Adina Dobrete, purtător de cuvânt Inspectoratul Școlar Vâlcea.

Profesor Romana Andreea Marinescu


Sunt și școli vâlcene, însă, unde rezultatele au fost de excepție. Un exemplu în acest sens este Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, acolo unde s-au înregistrat multe note mari. “Rezultatele de la colegiul nostru au fost bune și foarte bune. La clasa unde predau eu de exemplu, au fost 30 de note între 9 și 10, patru note de zece. Acest lucru certifică nivelul ridicat al copiilor, faptul că ei muncesc sistematic din clasa a cincea. Iată că se poate cu multă muncă și atenție. Ne-am așteptat la acest tip de subiecte, nu am fost surprinși. Au fost și subiecte care au necesitat multă atenție, capcanele cum le spunem noi. Nu s-au grăbit și le-au rezolvat. La examenul național ne propunem cel puțin să menținem procentul. Ne dorim, chiar, mai multe note de zece”, spune Andreea Marinescu, profesor română CNI Matei Basarab.

Director CNI Matei Basarab Alina Veteleanu


“Am trecut cu bine peste evaluarea națională. Ne mândrim cu rezultatele reușite de elevi. Media școlii, peste 8 la limba română, peste 6 la matematică înseamnă un exercițiu de imagine pozitiv. Este vorba despre modul în care copiii au conștientizat despre importanța examenului. O mare parte dintre elevi vor să rămână la școala noastră și noi ne dorim acest lucru”, completează Alina Vețeleanu, director CNI Matei Basarab.

La nivelul Județului Vâlcea s-au prezentat la proba de limba română 3002 elevi, 66,9 la sută dintre ei reușind note de peste 5. La proba de matematică s-au prezentat 2991 de elevi, procentul celor cu note de peste 5 fiind de doar 34 la sută.

Gabi Cîrjaliu
VIDEO Gabi Henning