FOTO/VIDEO Vacanță în creierul munților! La 25 de kilometri distanță de Vaideeni turiștii de bucură de peisaje de vis și de locuri pline de istorie

În creierul Munților Căpățânii, departe de lumea civilizată, fără semnal în rețelele mobile și fără acces la TV. Așa aleg să își petreacă o parte din vacanță mai mulți turiști veniți din multe colțuri ale țării. Accesul se face destul greu, pe un drum forestier, fie cu mașini 4X4, fie pe picioare.


Se merge ore bune, dar efortul merită. Odată ajunși în golul alpin din Munții Căpățânii peisajele de vis îți taie respirația. Contactul cu lumea civilizată e întrerupt total, nu sunt magazine, nu este semnal la telefoane și nici cablu TV. Turiștii nu se plâng, însă și spun ca exact asta își doresc.
“Recunoaștem, mai alergăm după un pic de semnal, pe câte un pisc, dar aici venim exact pentru liniște. Vrem să ne petrecem câteva zile la aer curat, la corturi, așa ne încărcăm bateriile”, spun turiștii campați în golul alpin, plin de corturi. În Munții Căpățâni, oamenii care își petrec câteva zile la corturi nu au cum să se plictisească. Pot face drumeții la Vârful Nedeia, la Vârful lui Roman sau pot admira numeroasele cascade naturale. De asemenea, pot alege sa meargă la Tribunalul Haiducilor, acolo unde se spune că Iancu Jianu îi judeca și îi arunca de pe o stâncă pe haiducii care nu-i respectau ordinele.


“Majoritatea druurilor sunt de munte. Accesul se poate face și cu mașinile mici, până în anumite puncte, apoi se recomandă mașiile 4X4. Sunt și mulți turiști care aleg să meargă pe jos și preferă traseele de creastă care face legătura dintre Căpățânii și Parâng. Legendele din zonă, oamenii primitori și peisajele de vis îi atrag pe turiști. Cea mai renumită legendă este Tribunalul Haiducilor, acolo unde, se presupune, erau judecați haiducii care ieșeau din ordinele șefilor și erau aruncați de pe o stâncă, de la peste 100 de metri”, ne-a declarat Marius Străulea, salvamontist.

Golul Alpin din Munții Căpățânii se afla la 25 de kilometri distanţă de localitatea Vaideeni, la o altitudine de 1850 de metri. La 2130 de metri altitudine se află Vârful Nedeia.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning