FOTO/VIDEO Un microbuz a luat foc la Ocnele Mari! Cinci persoane s-au autoevacuat

Un incendiu a izbucnit în această seară de miercuri, 26 noiembrie 2025, la un microbuz în localitatea Ocnele Mari, lângă ștrandul Ocnița. Pompierii militari vâlceni au intervenit prompt pentru stingerea focului.

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un microbuz, în localitatea Ocnele Mari, lângă ștrandul Ocnița. S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă. Din primele informații, 5 persoane s-au autoevacuat și nu necesită îngrijiri medicale”, au declarat pompierii militari.

Ulterior, pompierii au reușit să lichideze incendiul, însă microbuzul a ars în totalitate, iar focul a afectat și o locuință din apropiere. „Au fost degradate ferestrele unei locuințe din apropiere și gardul proprietății. Nu au fost victime”, au precizat reprezentanții ISU.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Cauza *probabilă*: scurtcircuit electric.