FOTO/VIDEO Transport în comun modern! Vâlcenii își pot achiziționa on-line biletele de călătorie
Râmnicu Vâlcea se dorește a deveni un oraș inteligent, cel puțin la nivel de transport în comun. În acest sens, s-au achiziționat autobuze ecologice, iar în stații au fost amplasate panouri de afișare a timpului de așteptare pentru diferite curse.
În plus, de câteva zile a fost lansată aplicația online de achiziționare a biletelor de călătorie. Ramnicul se alătură astfel altor patru mari orașe din țară care beneficiază în prezent de aceasta aplicație. Pe viitor, se intenționează mărirea parcului auto cu autobuze inteligente, dar și modernizarea stațiilor. Vâlcenii sunt încânțați de noile condiții pe care le oferă transportul în comun. Până la finalul anului, conducerea societății de transport în comun promite noi investiții, peste 35 de autobuze ecologice, în care să se poată accesa internetul și să fie afișate informații despre stațiile prin care urmează să se treacă.
“Îi mulțumesc public domnului Gutău, fără sprijinul dânsului nu puteam să facem nimic. Toate aceste proiecte se fac doar în urma unor studii de fezabilitate, de oportunitate. Avem multe proiecte, inclusiv pentru dotarea bazei cu autobuze ecologice. Terminăm cu stațiile inteligente care se vor adresa călătorilor vâlceni. Am achiziționat trei autobuze ecologice, mai vrem să cumpărăm încă 35 de astfel de autobuze. Urmează să reabilităm autobaza, inclusiv cu un centru inteligent de menagement al traficului. Urmează să construim 90 de stații, cu panouri de informare. Suntem orașul cu numărul cinci în care se pot achiziționa bilete prin intermediul unei aplicații”, ne-a declarat Andi Davidescu, director societate de transport în comun. Noua modalitate de plată a biletelor de transport este disponibilă în Râmnicu Vâlcea din data de 21 septembrie 2018 și nu presupune costuri suplimentare pentru călători, aplicația 24 pay putând fi descărcată gratuit din Google Play sau App Store.
Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning