FOTO/VIDEO Sute de vâlceni la mitingul de protest al PNL Vâlcea

Peste 700 de persoane au participat la mitingul de protest împotriva Guvernului, organizat în această seară de filiala vâlceană a Partidului Național Liberal. Protestatarii au plecat într-un marș, din fața sediului partidului și s-au oprit în fața Prefecturii Vâlcea. Protestul a durat o oră și jumătate și nu au existat incidente.


Liberalii au scandat împotriva Guvernului și a președintelui PSD, Liviu Dragnea, căruia i-au cerut demisia. În fața sediului prefecturii Vâlcea a fost citită Moțiunea de cenzură depusă în Parlamentul României de PNL, care a fost depusă apoi la secretariatul instituţiei.


“Este un demers parlamentar făcut așa cum trebuie, într-o situație grea în care este România acum. Sperăm să avem succes dar aritmetica parlamentară este una care nu ne avantajează, nu avem majoritate, avem voturi mai puține decât ar fi necesare. Avem datoria de a atrage atenția Guvernului și de a atenționa cetățenii despre gravele măsuri luate de acest guvern care vor afecta viața românilor. Omul de rând vor trece cu greu peste această iarnă, prețurile au crescut, salariile nu. Am stat de vorbă cu mulți vâlceni, le este din ce în ce mai greu. O pensionară care are 1000 de lei pensie îmi spunea că a făcut un împrumut de 5000 lei și va mai face unul de 5000 de lei. Mi-a spus că oricum nu crede că va trece de iarnă. Una peste alta, noi mizăm și pe votul pesediștilor nemulțumiți, avem negocieri și cu UDMR-ul, în timp ce minoritățile fără maghiari se abțin de regulă la un astfel de vot. Pe votul parlamentarilor vâlceni de la PSD nu mizăm, noi nu ne mizăm pe votul slugilor”, ne-a declarat la finalul mitingului președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican.

Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning