FOTO/VIDEO: PRIMIȚI COLINDA? Gala Festivalului Colindului Vâlcean, un eveniment deosebit
Gala Festivalului Colindului Vâlcean, un eveniment deosebit, a adunat pe scena Sălii de Festivități a Consiliului Județean Vâlcea cele mai frumoase voci ale colindătorilor din județul nostru, cea de-a opta ediție a festivalului s-a încheiat.
“Mi-am dorit mult ca acest festival să existe, cu gândul de a readuce în atenția vâlcenilor obiceiurile și colindele noastre tradiționale. Iată că opt ani mai târziu, Festivalul Colindului Vâlcean a devenit deja o tradiție. M-am bucurat nespus să văd o sală arhiplină și cete de colindători de toate vârstele, mari și mici, care păstrează vie flacăra colindului vâlcean.
Pe această cale, le mulțumesc cetelor de colindători din Râmnicu Vâlcea, Vaideeni, Horezu, Tomşani, Băbeni, Drăgăşani, Tetoiu, Boişoara, Costeşti, Mălaia, Galicea, Perişani şi Voineasa pentru spectacolul de excepție ce ne-a adus bucurie și speranță în suflet.
Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestui festival, și nu în ultimul rând, le mulțumesc celor care au grijă ca această datină să nu se piardă: primari, dascăli, preoți, părinți; pentru ca ei sunt cei ce îi îndrumă pe copii spre colind.
Vă doresc ca Sfintele Sărbători să vă găsească sănătoși și să vă aducă tot ce vă doriți!”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.