FOTO/VIDEO Potop în comuna Popești
Ploaia s-a dezlănțuit peste Vâlcea în noaptea de luni spre marți. Peste 10 ore a plouat torențial în unele locuri. Municipiul a rezistat sub ploi cu Olăneștiul ridicat la cote maxime, dar cu niște diguri construite inspirat în urmă cu mulți ani de oameni care au prevăzut astfel de situații. Din păcate, peste jumătate din județ neprotejat de lucrările necesare s-a trezit cu pagube greu estimabile. În unele zone au ieșit din matcă râuri care nu afectaseră niciodată localitățile respective.
Este cazul comunei Popești unde ploile din întreaga zonă au dus la o creștere neașteptată a Luncavățului. Unele lucrări făcute în anii trecuți au cedat, malurile au fost erodate, multe gospodării au fost inundate, culturile sunt la pământ, ca și grădinile a zeci de familii.
Aurora Măgură, primarul comunei, a vizitat rapid toate zonele afectate împreună cu salariați ai primăriei și a postat pe pagina personală de facebook fotografii și filme care să arate situația gravă în care se află acum comuna.
Așa arată Luncavatul dupa potop la Popesti.
Posted by Aurora Magura on Tuesday, July 10, 2018
Unii localnici au solicitat intervenția DNA pentru a verifica cum au fost executate lucrările de protecție din mandatele anterioare. Nu știm însă dacă doar constructorii sau foștii primari sunt vinovați. Credem că este necesar un plan, un plan de ansamblu care să ducă la construirea unor diguri, șanțuri de scurgere, și alte lucrări de protecție hidrotehnică. Vâlcea are nevoie de un plan amănunțit și de investiții masive pentru a proteja mai multe localități. Pare absurd să acordam la fiecare câțiva ani bani de despăgubiri și de refacere a unor lucrări de infrastructură, în loc să investim într-un sistem eficient de protecție. (T.G.)