FOTO/VIDEO: Podul de la Munteni a fost reabilitat
În luna martie a acestui an circulația pe podul care face legătura între Tătărani și Galicea a fost oprită, moment în care au început lucrările de reabilitare, cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Vâlcea. Lucrările au costat 2,5 milioane de lei și au făcut parte dintr-un proiect amplu care include reabilitarea Drumului Județean 678A, drum care pornește de la granița cu Județul Olt și care traversează comunele Mihăești, Galicea și Nicolae Bălcescu și ajunge la Milcoiu, în DN 7. Vestea este una excelentă pentru șoferii care vin din partea de sud a județului și vor să ajungă mla Pitești sau București, evitând eventuala aglomerație din Râmnicu Vâlcea. Lucrările au fost unele ample. Astfel, s-a refăcut și vopsit structura metalică, s-a turnat un covor asfaltic și s-au refăcut gurile de scurgere a apelor pluviale și au fost montați parapeții pietonali și cei de direcționare auto.